Dacă până nu demult, social democratul Sorin Ioan Ceacâr era cunoscut numai în perimetrul Sectorului 4, fiind purtătorul de cuvânt al PSD S4, lucrul acesta avea să se schimbe în urma unui anunț publicat de acesta pe contul său de socializare. Mai exact, Ceacâr a publicat o captură a ecranului computerului său în care încerca să exemplifice, cu ajutorul unei fotografii, ce pățesc cei care parchează pe locurile de reședință.
Consecința neglijenție: o situație rușinoasă
După cum se poate vedea în imaginea de mai jos, social democratul Ceacâr a uitat să-și înlăture celelalte site-uri din bara browser-ului, ceea ce l-a pus pe acesta într-o situație deloc plăcută, întrucât toți urmăritorii săi au putut observa faptul că politicianul pare a fi mare amator de filme pentru adulți, însă și de jocuri de noroc. Toate aceastea, lângă singla partidului.
Social democrat, fost membru USR, cu mici simpatii pentru partidul lui George Simion
Cu toate că drumul politic al lui Ceacâr a trecut, la un moment dat, pe la USR, ulterior acesta și-a găsit locul alături de social democrați. Ba mai mult, în perioada când era consilier USR, bărbatul l-a susținut pentru primăria Sectorului 4 pe Antonio Andrușceac, actualmente deputat din partea Partidului Alianța pentru Unirea Românilor, informează Newsweek.ro. Așadar, devine destul de greu de înțeles după ce doctrină politică se ghidează, de fapt, Sorin Ioan Ceacâr.