Parlamentarul Ringo Dămureanu activează, în momentul de față, în Camera Deputaților ca membru al Grupului Parlamentar al Partidului Alianța pentru Unirea Românilor (PAUR), al cărui lider este Simion George Nicolae, fiind până în luna februarie 2021 unul dintre viceliderii grupului.
Ringo Dămureanu este, în același timp, începând cu data de 16 februarie 2021, președintele Comisiei pentru Constituționalitate din Camera Deputaților. În perioada februarie-martie 2021 a fost membru al Comisiei pentru Muncă și Protecție Socială, condusă de Ţoiu Oana Silvia (USR-PLUS).
Pe site-ul Camerei Deputaților mai figurează că Dămureanu este și membru al Grupului Parlamentar de Prietenie cu Ungaria, al Grupului Parlamentar de Prietenie cu Republica Serbia și al Grupului Parlamentar de Prietenie cu Republica Africa de Sud.
Declarație de avere, declarație de interese și CV
Conform articolului 4, punctele 1, 2 și 4, din Legea nr. 96/21.04.2006 privind statutul deputaților și al senatorilor, actualizată prin Legea nr. 30/27.03.2017 privind statutul deputaților și al senatorilor, fiecare deputat este obligat să depună o declarație de avere și o declarație de interese, completate personal, datate și semnate olograf la persoana desemnată în acest scop de către secretarul general al Camerei Deputaților.
Referitor la depunerea unui CV la începerea unui mandat de deputat sau de senator, aceasta nu este condiționată de legile menționate anterior.
Conform informațiilor de pe site-ul Camerei Deputaților, Ringo Dămureanu și-a depus declarația de avere și declarația de interese pe 23 decembrie 2020, la două zile distanță de ziua validării mandatului de deputat din partea Partidului Alianța pentru Unirea Românilor în circumscripția Dolj, alături de un CV.
Astfel, conform CV-ului, Dămureanu a obținut diploma de Bacalaureat în urma cursurilor urmate la Colegiul Național „Frații Buzești” din Craiova (cunoscut în trecut și ca Liceul de Matematică și Fizică „Frații Buzești” Craiova), în perioada 1987-1991, iar mai apoi a urmat cursurile Facultății de Automatică, Calculatoare și Electronică de la Universitatea din Craiova, în perioada 1992-1997, unde a avut ca disciplină principală studiată Știința Sistemelor și a Calculatoarelor, obținând o diplomă de calificare de inginer diplomat.
Ringo Dămureanu a făcut un master, în perioada 2007-2009, la Școala Națională de Studii Politice și Administrative (SNSPA) din București, unde a studiat Dreptul Afacerilor Publice. În anul 2000 a urmat un curs de perfecționare pentru inspectori de specialitate în Urbanism, Achiziții și Licitații, în anul 2001 a luat parte la un curs de perfecționare în domeniul Marketingului Strategic pentru Dezvoltare Economică Locală, iar în anul 2002 a urmat un curs de perfecționare în cadrul Programului „Pro Europa”.
În anul 2003, Dămureanu și-a trecut în CV un curs de perfecționare în domeniul Impozitelor și Taxelor Locale, în anul 2004 un curs de perfecționare în domeniul Urbanismului și Amenajării Teritoriale și unul în domeniul Liberului Acces la Informații, în anul 2005 unul în domeniul Strategiilor de Dezvoltare Regională și Locală, în anul 2006 un curs în domeniul Urbanismului și Amenajarea Teritoriului, iar în anul 2007 a terminat un curs de perfecționare în domeniul Transparenței Comunicării cu Cetățenii.
Mai mult decât atât, Dămureanu a urmat în anul 2008 un curs de perfecționare în domeniul Dezvoltării Economice Locale și Managementul Dezvoltării Durabile, iar în anul 2009 un curs de perfecționare în domeniul Urbanismului, Amenajării Teritoriului și Sistemelor Informaționale Geografice. În perioada 2000-2009, Ringo Dămureanu și-a trecut în CV toate aceste formări după ce a urmat cursurile organizate de Centrul Teritorial de Formare Continuă pentru Administrație Publică Locală din Craiova.
În continuarea CV-ului său publicat pe site-ul Camerei Deputaților, Ringo Dămureanu a menționat alte patru cursuri urmate în perioada 2009-2012 atât la CNFPA (cursuri autorizate pentru formare de formatori), Safe Academy Viena, Asociația Centrul de Mediere Craiova (cursuri autorizate de mediator) și Asociația Academia de Advocacy (cursuri autorizate în urma cărora a obținut calificări în domenii sociale și civile, dar și în activitatea de lobby).
Deputatul PAUR deține, conform declarației de avere depusă la Camera Deputaților, pe 23 decembrie 2020, două bunuri imobile, și anume două terenuri în orașul Novaci, din județul Gorj. Primul este un teren intravilan de 4.600 de metri pătrați, dobândit în anul 2007 prin cumpărare, iar al doilea este un teren extravilan de 4.185 de metri pătrați, dobândit prin cumpărare în același an.
Deputatul PAUR mai deține patru apartamente, dintre care două în municipiul Lupeni, din județul Hunedoara, și două în orașul Craiova, din județul Dolj, și anume: un apartament de 81,01 metri pătrați în Craiova, dobândit prin cumpărare în anul 2013; un apartament de 34,91 metri pătrați în Lupeni, dobândit prin donație în anul 2017; un apartament de 74,80 metri pătrați în Lupeni, dobândit în anul 2018 prin cumpărare; și un apartament de 52 de metri pătrați în Craiova, dobândit prin promisiune de cumpărare în anul 2019, din partea Polygon Residence SRL.
Deputatul deține și un bun mobil, și anume un Renault Captur din anul 2019, cumpărat în leasing, dar și active financiare în cinci conturi bancare deschise la BCR și BRD, după cum urmează: un cont deschis la BRD în anul 2012 cu un sold de 3.000 de euro; un cont deschis la BCR în anul 2010 cu un sold de 31.110 de lei; un cont deschis la BCR în anul 2008 cu un sold de 11.500 de lei; un cont deschis la BRD în anul 2012 cu un sold de 5.950 de lei; și un cont deschis la BCR în anul 2008 cu un sold de 1.500 de lei.
Tot la capitolul activelor financiare, deputatul AUR deține un plasament în valoare de 17.000 de euro către Polygon Residence SRL Craiova, fiind menționat în declarația de avere ca „avans promisiune de cumpărare”. La capitolul veniturilor, Ringo Dămureanu încasează anual o sumă de 236.784 de lei din partea Sindicatului Național „Forța Legii”, unde este președinte, dar și o sumă de 21.345 de lei din partea Sindicatului Administrației Publice Olt „Consilium” Slatina, unde este consilier.
Soția sa, Andreea Adriana Dămureanu, încasează anual un salariu de 47.488 de lei din partea DGASPC Dolj, unde activează pe o funcție de kinetoterapeut, iar fiul celor doi, Victor Theodor Dămureanu, primește anual, de la bugetul de stat, o alocație în valoare de 1.536 de lei.
Declarația de interese depusă la Camera Deputaților pe 23 decembrie 2020 mai arată că parlamentarul PAUR deține o acțiune în valoare de 40 de lei la Asociația pentru Profesionalism și Transparență în Administrație Craiova, unde are și calitate de membru. În declarația sa de interese este menționată și funcția de președinte al Sindicatului Național „Forța Legii”. Ringo Dămureanu menționează că are și calitatea de deputat al Partidului Alianța pentru Unirea Românilor (PAUR), circumscripția Dolj, începând cu data de 21 decembrie 2020.
Probleme cu legea, condamnat cu amendă penală
Ringo Dămureanu a primit amendă penală pentru lovire în luna noiembrie 2000 în urma unei decizii luate de Tribunalul Dolj, în valoare de 100 de lei. La un an distanță, în 2001, același tribunal a hotărât că decizia rămâne definitivă. În anul 2018, Dămureanu a depus un dosar cu obiectul „reabilitare judecătorească” la Judecătoria Craiova, prin care cerea să i se șteargă din cazier condamnarea primită la începutul anilor 2000.
Conform sentinței din dosarul de reabilitare, infracțiunea comisă de actualul deputat PAUR a fost pedepsită conform articolului 180, alineatul 2 din Codul Penal din anul 1969, articol care făcea referire la infracțiunea de lovire a unei persoane. În urma dosarului depus la Judecătoria Craiova, cererea de reabilitare a lui Dămureanu a fost admisă de judecători pe motiv că „s-a împlinit termenul de prescripție a executării acesteia”.
Deputatul PAUR a mai fost implicat într-un alt caz de acest gen. În anul 2010, publicația Gazeta de Sud scria că un medic din municipiul Craiova susținea că a fost agresat și insultat de președintele Sindicatului Administrației Publice „Forța Legii”, Ringo Dămureanu, din cauză că voia să se retragă din sindicat.
Conform articolului, Mioara Boară, medic în cadrul Centrului de Recuperare și Reabilitare a Persoanelor cu Handicap din Craiova, afirma că a fost lovită de președintele sindicatului, în persoana lui Ringo Dămureanu, chiar în sediul sindicatului, în ziua de 28 mai 2010, din strada Constantin Lecca din Craiova, zi în care doctorul voia să își depună cererea de retragere din sindicat.
„Am mers la sediul sindicatului să îmi depun cererea de retragere. Eram împreună cu alte două colege. Când m-a văzut, Ringo Dămureanu a început să mă apostrofeze: „Vă felicit doamnă, că ați reușit să destabilizați gruparea sindicală”, continuând cu diverse jigniri. Când să ies din biroul acestuia, mi-a aplicat un cot în braț cu atâta putere încât era să cad peste birou. Colegele mele erau la ușă și au văzut totul”, afirma medicul Boară.
În urma acestui eveniment, Institutul de Medicină Legală a eliberat un certificat medico-legal care atesta că medicul necesita între 4 și 5 zile de îngrijiri medicale. În baza acestuia, Mioara Boară a depus la Secția 1 Poliție o plângere împotriva lui Ringo Dămureanu cu privire la săvârșirea infracțiunii de lovire.
Dămureanu sfidează măsurile sanitare anti-COVID
La câteva zile distanță de alegerile parlamentare din anul 2020, proaspătul deputat Dămureanu s-a prezentat la Prefectura Județului Dolj în ziua de vineri, 18 decembrie 2020, pentru a-și ridica certificatul de parlamentar. În aceeași zi, Dămureanu și-ar fi dat jos masca de protecție în momentul înmânării respectivului certificat.
În scurtul discurs prezentat la Prefectura Județului Dolj, Dămureanu a precizat că măsurile luate de autoritățile române pentru combaterea epidemiei de Coronavirus reprezintă un abuz și le-a transmis cetățenilor că Partidul Alianța pentru Unirea Românilor (PAUR) va contribui la reformarea clasei politice din România.
„Aș dori să vorbim despre libertăți pentru că purtăm niște măști recunoscute oficial de guvern ca fiind 80% neconforme. Suntem obligați să facem asta, ținem locurile de joacă închise și școlile închise. Toate aceste presiuni care s-au făcut pe populația actuală au dus la acest rezultat. Instituțiile statului au făcut presiuni asupra tuturor cetățenilor. Jandarmeria s-a implicat în campania electorală și au aplicat sancțiuni. Transmit tuturor locuitorilor să aibă încredere în clasa politică pentru că ea se va reforma, se va însănătoși”, afirma deputatul la acea vreme.
Printre altele, Ringo Dămureanu afirma: „Campania de vaccinare nu îmi inspiră personal nici cea mai mică încredere. Sunt prea mulți bani investiți în campanii media care nu tratează în mod echilibrat problema vaccinării. Din contră, sensul acestor mesaje este unidirecțional, strict în sensul vaccinării. Nu vreau să devenim o nație de cobai. Este destul că avem un guvern iresponsabil”.
Prima tentativă de intrare în politică
Înainte de a fi ales în anul 2020 în funcția de deputat pe listele Partidului Alianța pentru Unirea Românilor (PAUR), Ringo Dămureanu a candidat, în anul 2016, ca independent, la funcția de consilier județean în cadrul Consiliului Județean Dolj la alegerile desfășurate în ziua de 5 iunie 2016. Atunci, Dămureanu a reușit să obțină 3.200 de voturi, fără a obține însă și mandatul de consilier județean.
În CV-ul publicat pe site-ul Camerei Deputaților, la competențe și abilități sociale, Ringo Dămureanu a amintit de această tentativă de a candida pentru funcția de consilier județean în cadrul Consiliului Județean Dolj. Printre altele, Dămureanu menționează: „…am obținut 3.200 de sufragii, fără a obține mandatul, însă nu am ieșit pe ultimul loc, în competiția cu zece partide”.
Alegerile parlamentare din anul 2020
La câteva zile distanță de la închiderea urnelor de vot, Biroul Electoral Central (BEC) a anunțat rezultatele finale, disponibile pe site-ul instituției. Astfel, alegerile parlamentare au fost câștigate de Partidul Social Democrat (PSD), cu 1,70 milioane de voturi, urmat de Partidul Național Liberal (PNL), cu 1,48 milioane de voturi, și USR-PLUS, cu aproape 907.000 de voturi. Partidul Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) a ieșit pe poziția a patra, cu 535.831 de voturi.
Conform unui proces verbal publicat de Biroul Electoral Central (BEC) pe site-ul oficial, identificat cu numărul 1639/17.12.2020, la anexa nr. 22, pagina 7, se arată că în județul Dolj (circumscripția electorală nr. 17) au fost atribuite opt mandate, iar alte două au rămas neatribuite în prima etapă de repartizare. Cu un total de zece mandate atribuite după repartizarea finală în Dolj, Ringo Dămureanu a fost singurul reprezentant al Partidului Alianța pentru Unirea Românilor (PAUR) care a ocupat un loc în Camera Deputaților (anexa nr. 22, pagina 18).
Pe lângă Ringo Dămureanu, alegerile parlamentare din anul 2020 au adus în Camera Deputaților, din județul Dolj, și nume ca Ștefan Bucur Stoica (PNL), Nicolae Giugea (PNL), Ionuț Marian Stroe (PNL), Daniel Sorin Gheba (USR-PLUS), Alexandra Presură (PSD), Iulian Alexandru Badea (PSD), Laura Cătălina Vicol Ciorbă (PSD), Eliza Mădălina Peța Ștefănescu (PSD) și Dumitru Cosmin Durle (PSD).
Ringo Dămureanu are biroul parlamentar în Craiova, pe strada Oscar Obedeanu, numărul 78.
Activitatea în Parlamentul României
Un sumar publicat pe site-ul Camerei Deputaților arată că Dămureanu are la activ, în cele aproape cinci luni de activitate în Parlamentul României, un total de 18 luări de cuvânt în ședințe, dintre care 6 sunt declarații politice, o declarație politică depusă în scris, cinci propuneri legislative inițiate, dar și 18 interpelări și întrebări.
Astfel, la capitolul propunerilor legislative inițiate, Ringo Dămureanu a venit cu cinci sugestii în cele aproape cinci luni de activitate ca deputat din partea Alianței pentru Unirea Românilor (AUR), și anume:
1. Propunere legislativă pentru completarea articolului 138 și a articolului 178 din OUG 57/2019 privind Codul Administrativ;
2. Propunere legislativă pentru modificarea și completarea Legii 307/2006 privind apărarea împotriva incendiilor;
3. Propunere legislativă pentru stabilirea unor măsuri de protecție socială în contextul situației epidemiologice determinate de răspândirea de Coronavirus;
4. Propunere legislativă pentru modificarea și completarea Ordonanței de Urgență a Guvernului 57/2019 privind Codul Administrativ;
5. Propunere legislativă pentru modificarea și completarea OUG 57/2019 privind Codul administrativ.
În toate demersurile legislative întreprinse până în momentul de față, Ringo Dămureanu a avut susținere doar din partea deputaților și senatorilor Partidului Alianța pentru Unirea Românilor (PAUR), care au și semnat propunerile legislative înregistrate. Dintre cele cinci propuneri, două se află la Senat, una la comisii, una se află în stadiul de înregistrare, iar una nu are trecut stadiul pe site-ul Camerei Deputaților.
La capitolul interpelărilor și întrebărilor adresate în Parlamentul României, deputatul AUR Ringo Dămureanu are un număr de 18 la activ până în momentul de față. Dintre acestea, 13 au fost întrebări diverse adresate colegilor din Camera Deputaților și din Senat, iar șapte au fost interpelări pe teme diverse, precum:
1. Fondul pentru Tranziție Justă
2. Finanțarea stațiilor de încărcare pentru vehiculele electrice în municipiul Craiova
3. Stabilirea tarifelor pe traseele de transport public intrajudețean
4. Finanțarea unei secții exterioare ATI pentru Spitalul Clinic Județean de Urgență Craiova
5. Ce reprezintă vlahii din Serbia pentru MAE
6. Comercializarea ciupercilor sălbatice în piețele agroalimentare publice
7. Activitatea de comerț cu haine și încălțăminte second-hand în aer liber
Același sumar publicat pe site-ul Camerei Deputaților mai arată că deputatul AUR are la activ un total de 18 luări de cuvânt în ședințe, dintre care una este o declarație politică cu ocazia depunerii jurământului de credință față de țară și popor, într-o ședință solemnă desfășurată pe 21 decembrie 2020.
Printre altele, Dămureanu a avut trei intervenții prin care a atacat activitatea Guvernului Cîțu, pe care l-a comparat chiar cu Guvernul Boc și a afirmat că acesta este ostil dialogului social și interesului general, fiind un guvern care „trebuie să plece” (ședința Camerei Deputaților, 14 aprilie 2021).
O altă interpelare făcută de Dămureanu a fost adresată Ralucăi Turcan, ministrul Muncii, obiectul acestei interpelări fiind „De ce evită să răspundă Ministerul Muncii întrebărilor lucrătorilor din sistemul public de asistență socială pe tema stimulentului de risc”. Prin această interpelare, Dămureanu i-a cerut explicații ministrului Muncii cu privire la o întrebare adresată pe 10 februarie 2021, înregistrată cu numărul 295A, căreia i-a expirat termenul legal de răspuns de 30 de zile.
În două din declarațiile sale politice, Dămureanu a mai vorbit și despre românii din Valea Timocului, o regiune din Republica Serbia. În urma unei vizite de informare întreprinse în această țară, Dămureanu le-a transmis parlamentarilor români că un complex minier din Bor, cea mai mare mină de cupru din Europa, a fost preluat de o companie chineză, fapt care a dus la „otrăvirea apelor și a aerului din acea zonă”.
„Oamenii acuză investitorul că a pus stăpânire în mod samavolnic pe terenurile lor, fără plată și fără nicio despăgubire pentru pagubele produse. Terenurile agricole au fost izolate complet, sunt imposibil de utilizat, iar țăranii vătămați nu mai au mijloace de trai. Locuitorii spun că fântânile au secat, casele s-au fisurat, iar în aer apar nori de substanțe otrăvitoare, care îi fac să se refugieze în case. O mamă a unui bebeluș a spus că nu poate lăsa rufele afară la uscat din cauza otrăvii din aer. Se exploatează acolo zeci de milioane de tone de minereu pe an”.
Ce spune Dămureanu despre..el
La capitolul competențe, deputatul și-a făcut timp să scrie o mulțime de cuvinte de laudă la adresa sa, care pot fi citite în partea de final a CV-ului depus la Camera Deputaților, disponibil de altfel și în format electronic tuturor persoanelor interesate.
La abilități sociale, Dămureanu scrie că a luat parte la formele de dialog social la toate nivelurile, din partea și în numele organizațiilor sindicale reprezentative din conducerea cărora a făcut parte (sindicat, federații sindicale și confederații sindicale) și că aceste competențe au fost conferite potrivit mandatului primit pentru fiecare acțiune din partea organizațiilor pe care le-a condus de-a lungul timpului.
În planul culturii și identității naționale, mai scrie Dămureanu în CV-ul său, după anul 2018 a realizat o punte de comunicare și susținere pentru comunitatea istorică românească din Valea Timocului (Răsăritul Serbiei), unde locuiesc aproximativ 300.000 de etnici români. Dămureanu este și autorul propunerii privind actualul sistem de admitere în învățământul liceal, care se aplică la nivel național în România începând cu anul 2001, un sistem computerizat pe baza mediilor din anii de studiu, cu opțiuni multiple pentru candidați.
Referitor la aptitudinile tehnice, Dămureanu afirmă că acestea au fost dobândite în urma studiilor universitare tehnice în domeniul ingineriei calculatoarelor. Aptitudinile s-au dovedit, afirmă deputatul, în cursul unei cariere profesionale de 13 ani în funcția publică de execuție pe studii superioare tehnice deținută la Consiliul Județean Dolj, atât la Direcția Tehnică Serviciul Investiții, cât și la Direcția de Urbanism Serviciul Control, Bănci de Date Urbane, în care a parcurs o carieră de la inspector de specialitate debutant la consilier, maximul carierei într-o funcție publică de execuție.
Referitor la aptitudinile de utilizare a calculatorului acestea au fost dobândite în urma studiilor universitare tehnice cu durata de cinci ani în domeniul ingineriei calculatoarelor. Aptitudinile s-au dovedit în cursul unei cariere profesionale de 13 ani în funcția publică de execuție pe care a ocupat-o pe baza studiilor superioare tehnice în știința sistemelor și a calculatoarelor.