Alin Stoica, Prefectul Capitalei dă semnale că, în curând, în București ar putea fi ridicate anumite restricții. Astfel că la 48 de ore de la scăderea de sub 3 la mia de locuitori, înregistrată astăzi, urmează să fie convocat Comitetul Municipiului Bucureşti pentru Situaţii de Urgenţă pentru a se lua noi hotărâri în ceea ce privește o eventuală relaxare a restricțiilor în Capitală. „Vom aştepta să vedem că este o coborâre constantă. (…) Aici nu avem marjă, la 3 la mie, şi atunci trebuie să aşteptăm un pic şi probabil că vom aştepta 48 de ore până când vom lua o decizie. (…) Nu va fi o reacţie atât de rapidă cum a fost la 3,5 la mie, ci vom aştepta un pic să vedem că trendul de scădere se menţine şi nu este niciun fel de pericol să se întoarcă. (…) Dacă trendul se menţine descendent, avem 48 de ore la dispoziţie să ne întrunim în Comitetul Municipiului Bucureşti pentru Situaţii de Urgenţă şi să luăm hotărârea”, a declarat pentru AGERPRES, Alin Stoica.
Potrivit informațiilor venite astăzi din partea Grupului de Comunicare Strategică, Capitala este singura care a mai rămas în „zona roșie”, cu 3,09 cazuri de infectări la mia de locuitori, deși în scădere față de ziua precedentă
Iohannis vrea campanie de vaccinare cu „viteză”
Potrivit legii, la scăderea ratei la sub 3 la mia de locuitori se reglementează următoarele:
- activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfăşoară activităţi de preparare
- comercializare şi consum al produselor alimentare şi/ sau băuturilor alcoolice şi nealcoolice, de tipul restaurantelor şi cafenelelor, în interiorul clădirilor, este permisă fără a depăşi 30% din capacitatea maximă a spaţiului şi în intervalul orar 6:00 – 22:00, dacă incidenţa cumulată la 14 zile din judeţ/ localitate este mai mare de 1,5 şi mai mică sau egală cu 3/1.000 de locuitori şi este interzisă la depăşirea incidenţei de 3/1.000 de locuitori.
- organizarea şi desfăşurarea activităţii în cadrul cinematografelor, instituţiilor de spectacole şi/ sau concerte sunt permise cu participarea publicului până la 30% din capacitatea maximă a spaţiului, dacă incidenţa cumulată la 14 zile din judeţ/ localitate este mai mare de 1,5 şi mai mică sau egală cu 3/1.000 de locuitori şi este interzisă la depăşirea incidenţei de 3/1.000 de locuitori.