Soarta Planului Național de Redresare și Reziliență, în care tot românul, de la mic la mare, își pune speranțe, este încă incertă.
Declarațiile și opiniile vizavi de ceea ce se va întâmpla cu PNRR, după ce Comisia Europeană de la Bruxelles a sfătuit România să mai „coafeze” cererile, sunt contradictorii.
E drept, nici prea multă transparență nu a fost în jurul acestui subiect, coaliția de guvernare a transmis ce a vrut, cu picătura, ceea ce subliniază și jurnalistul Ion Cristoiu în această dimineață, pe blogul său.
„Firește, stilul ceaușist de comunicare publică își spune cuvîntul. Nici unul dintre cei implicați nu recunosc fățiș că Planul trebuie refăcut, ceea ce înseamnă că a fost prost întocmit. Într-un fel sau într-altul, pînă la urmă recunosc că trebuie să-l refacă”, opinează Cristoiu.
Primul care a vorbit despre traseul actual al PNRR a fost vicepremierul USR Dan Barna, care, suprinzător, a recunoscut senin – miercuri, că documentul „s-a întors începutul săptămînii”. De aici, toată ziua de ieri, politicienii, indiferent că fac parte din coaliția de guvernare sau din opoziție, au fost în fierbere.
Ion Cristoiu a explicat cum s-a văzut subiectul fierbinte al zilei și ce e de fapt în spatele declarațiilor. „Președintele, premierul, ministrul ar fi vrut să ascundă faptul că Planul a fost trimis la refăcut. Și s-ar fi lucrat la refacerea lui în mare secret. Dacă vreun europarlamentar PSD ar fi dezvăluit opiniei publice secretul, ei ar fi spus, asemenea lui Cristian Ghinea, că e un fake news.
N-au putut să ascundă adevărul, deoarece el a fost dezvăluit miercuri seară, la emisiunea România9 a lui Ionuț Cristache de vicepremierul Dan Barna. Stîlp al puterii actuale, Dan Barna nu putea fi pus la punct ca autor de fake news”, atrage atenția jurnalistul. Materialul complet, aici.