Nivelul de testare în şcoli a fost infim

„Vaccinarea este şi trebuie să rămână un act voluntar, nu poate fi obligatorie”, a spus ministrul Educației, într-o intervenție, aseară

„Nivelul de testare în şcoli a fost infim. A fost inexistentă testarea în şcoli”, este chiar declarația ministrului Educației, Sorin Cîmpeanu, la Digi24. Acesta a mai afirmat, în cadrul aceluiași interviu că sunt multe elemente care „ne îndreptăţesc să sperăm la acest lucru. În primul rând, programarea cu privire la numărul de persoane vaccinate, la atingerea acelui procent de masă critică din care să rezulte o scădere dramatică a riscului de infectare, adăugând că pentru orice situaţie însă oficialii sunt obligaţi să ia în calcul acest lucru, așadar se va propune ca în contractele de şcolarizare „să fie prevăzută şi această formă de predare şi de examinare online, pentru a avea acceptul încă de la începutul anului şcolar cu privire la evaluarea şi examinarea în sistem online. Dacă va fi cazul. Oricum, după ce vom încheia această criză sanitară, şcoala va merge mai mult decât până acum spre componenta digitală. Motiv pentru care avem în vedere de la pregătirea profesorilor până la consolidarea accesului la internet şi disponibilitatea echipamentelor IT”, a afirmat ministrul Educaţiei.

Cu toate că în ceea ce privește nivelul de testare în școli, situația nu e una tocmai „roz”, ministrul a mai spus că aproape jumătate dintre cadrele didactice s-au vaccinat până în prezent

Conform declarațiilor ministrului, vorbim despre 153.000 de cadre didactice dintr-un număr aproximativ de 330.000. Cu toate astea, deși campania de vaccinare a înregistrat un „boom” în prima parte a anului, rata de imunizare a devenit, în ultima perioadă, extrem de lentă. Ceea ce se poate aplica la nivel general, de altfel, nu numai în cazul profesorilor. „Tocmai de aceea, ne mobilizăm. Ieri am avut o videoconferinţă cu inspectorii şcolari judeţeni şi inspectorii adjuncţi, în care am solicitat ca element de sprijin: fiecare şcoală să desemneze o persoană care să acorde asistenţă tehnică pentru înscrierea în platforma de vaccinare a celor care doresc acest lucru. Am constatat că sunt foarte mulţi colegi care au dificultăţi în a se înscrie într-o platformă. Nu sunt doar în mediul rural. Aceşti colegi care au dificultăţi trebuie să fie asistaţi de persoane care sunt capabile să facă acest lucru”, a mai spus ministrul Cîmpeanu, cel care a spus că nu înțelege reticența în vaccinare a cadrelor didactice.

Bucureștenii nu scapă prea curând de restricțiile suplimentare de noapte

„Vaccinarea este şi trebuie să rămână un act voluntar, nu poate fi obligatorie”

„Singurul lucru care ne ajută să rezolvăm situaţia este vaccinarea. Tocmai de aceea pledăm pentru cât putem de mult, mai avem nouă judeţe în care se vor organiza zilele următoare evenimente în campania ‘Vaccinare şi testare pentru învăţare’. Am fost somaţi, avem sute de mesaje mai mult sau mai puţin oficiale primite pe adresa ministerului, pe adresa personală, pentru a întrerupe această campanie. Nu vom întrerupe această campanie”, a mai spus ministrul, conform sursei citate anterior.

Articolul precedentScandal în Iași, la votul pe buget: „Alianța toxică USR PLUS, alături de PSD, a blocat în totalitate funcționarea orașului”, spune primarul Chirica
Articolul următorIon Cristoiu a deslușit ce e cu PNRR: „Trebuie refăcut, ceea ce înseamnă că a fost prost întocmit”
Jurnalist full-time, fotograf part-time, graphic designer sfert-time. În timpul liber îmi slujesc pisica, mă plimb cu bicicleta și dezvolt obsesii legate de Star Trek.