În cadrul unei conferințe susținută imediat după ședința PNL, premierul Florin Cîțu a spus: „Îi asigur pe toţi membrii cabinetului că evaluarea se va face pe baza performanţei, pe baza a ceea ce şi nu pe ceea ce spun că fac”. Însă declarația premierului a fost retezată imediat de președintele Camerei Deputaților, totodată liderul liberalilor, Ludovic Orban, cel care a insistat că orice ministru, indiferent cine ar fi el, care îl atacă direct pe prim-ministru, trebuie să plece, amintind, printre cuvinte și nu neaparat cu subiect și predicat de afirmațiile ministrului Transporturilor, Cătălin Drulă.
Orban sare în ajutorul lui Florin Cîțu, după ce ministrul Transporturilor, Cătălin Drulă, l-a numit pe premier „zombie politic”
Băsescu vrea ca premierul să-l demită și pe Drulă
Astfel, Ludovic Orban a ținut să puncteze că în momentul în care un ministru îşi atacă un coleg, cu atât mai mult premierul, înseamnă că nu își dorește să facă parte din guvernul respectiv. „Este total nefiresc, profund dăunător pentru funcţionarea unei instituţii fundamentale să îşi permită unul sau altul să dea declaraţii împotriva premierului. Cum să colaboreze un ministru cu premierul dacă îl atacă public? Ţine de logica de funcţionare a guvernării. În momentul în care un ministru îl atacă pe premier, trebuie să plece acasă. Exact în logica constituţională aplicată şi în cazul ministrului care a fost revocat”, a mai spusa Orban.
Reamintim că Drulă, care e vicepreședinte al USR PLUS, însă și ministru al Transporturilor, a declarat că premierul Cîțu nu mai beneficiază de încrederea USR PLUS, numindu-l pe acesta „zombie politic”. Scandalul are la origini demiterea ministrului Vlad Voiculescu, de la Sănătate.
„Le aduc aminte colegilor din coaliţie că avem nevoie de o nominalizare pentru ministrul Sănătăţii. Ministerul Sănătăţii are nevoie de o conducere stabilă, de un ministru, nu de un ministru interimar, de cineva care să preia, să fie în această luptă cu pandemia. Este foarte important, avem nevoie în continuare de mai multe paturi la ATI. Deci este nevoie de stabilitatea actului de guvernare şi aşteptăm şi sunt sigur că vom primi în cel mai scurt timp un ministru competent, care să facă faţă acestei situaţii”, a mai spus premierul Cîțu, în cadrul aceleiași conferințe.