Neculai Onțanu, fostul primar al Sectorului 2 pare să nu fi scăpat de achitare, așa cum spera. O decizie de ultimă oră a Înaltei Curți de Casație și Justiție l-a condamnat pe fostul edil la trei ani de închisoare, însă cu suspendare. Cu toate că pedeapsa primită de Onțanu este una cu suspendare, acesta va fi obligat să să se prezinte la Serviciul de probaţiune Bucureşti, la datele fixate de acest serviciu, să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea, să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă, să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele ei de existenţă. Orice abatere de la aceste obligații ar putea atrage după sine schimbarea datelor problemei și transformarea pedepsei din suspendare în executare.
Neculai Onțanu a fost fost acuzat inițial pentru luare de mită
„Admite apelul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie împotriva sentinţei penale nr. 139/F din 27 iulie 2017, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti – Secţia I Penală, în dosarul nr.4278/2/2016. Desfiinţează, în parte, sentinţa penală apelată, şi rejudecând: Constată că legea penală mai favorabilă în ansamblul ei cu privire la toţi inculpaţii este Vechiul Cod penal, Legea nr.78/2000 şi Legea nr.656/2002 aşa cum erau în vigoare la data săvârşirii faptelor.
Cu privire la inculpatul Onţanu Neculai : Recalifică fapta pentru care a fost trimis în judecată din infracţiunea de luare de mită prev. de art.289 alin.1 din Codul penal rap. la art.6 şi art.7 lit a şi c din Legea nr.78/2000 cu aplicarea art.5 din Codul penal în infracţiunea de luare de mită prev. de art.254 alin.1 şi 2 din Vechiul Cod penal cu aplicarea art.6 şi art.7 alin.1 din Legea nr.78/2000 şi art.5 din Codul penal, aşa cum era în vigoare la data săvârşirii faptelor.
În baza art. art.254 alin.1 şi 2 din Vechiul Cod penal cu aplicarea art.6 şi art.7 alin.1 din Legea nr.78/2000 şi art.5 din Codul penal condamnă pe inculpatul Onţanu Neculai la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită şi îi aplică pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art.64 lit. a, b, c din Vechiul Cod penal pe o durată de 5 ani. Interzice inculpatului ca pedeapsă accesorie drepturile prev. de art.64 lit. a,b,c din Vechiul Cod penal pe durata prev. de art.71 alin.2 din Vechiul Cod penal. În baza art.86 ind.1 din Vechiul Cod penal, dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei principale aplicate inculpatului Onţanu Neculai pe durata unui termen de încercare de 8 ani, stabilit în condiţiile art.86 ind.2 din Codul penal 1969. În baza art.86 ind.3 alin.1 din Vechiul Cod penal, pe durata termenului de încercare, inculpatul se va supune următoarelor măsuri de supraveghere”, este parte din minuta deciziei definitive a ICCJ, publicată astăzi.