Un incendiu de proporții a izbucnit, în cursul acestei dimineți, într-un spital din capitala germană, Berlin. În urma incendiului, un pacient a murit, iar alți cinci au fost răniți. Trei dintre cei cinci rănițise se află, în acest moment, în stare gravă, informează Știri Diaspora.

Încă nu se știu cauzele izbucnirii acestui incendiu

Departamentul de pompieri s-a deplasat de urgență la fața locului pentru a stinge flăcările. Din păcate, a fost prea târziu pentru unul dintre pacienții internați, care a decedat imediat.

„Un salon de la etajul al doilea al spitalului a luat foc. O persoană a murit. Cinci persoane au fost rănite, dintre care trei destul de grav”, a scris departamentul de pompieri din Berlin, pe Twitter.

A fost nevoie de peste 100 de pompieri și de un timp de peste trei ore pentru a stinge incendiul.

Președintele Germaniei a avut încredere în AstraZeneca

Cauza exactă a incendiului nu este cunoscută, în momentul de față. Cei 100 de pompieri deplasaţi la locului şi-au început intervenţia în jurul orei locale 04:00.

Articolul precedentPSD contestă în instanță măsura închiderii magazinelor la ora 18.00
Articolul următorPNL anunță posibile schimbări la vârful DSU
Iulia KELT
Jurnalist full-time, fotograf part-time, graphic designer sfert-time. În timpul liber îmi slujesc pisica, mă plimb cu bicicleta și dezvolt obsesii legate de Star Trek.