Dosarul privind modul în care au intervenit pompierii bucureşteni la incendiul din Clubul Colectiv a fost retrimis la Parchetului Militar al Tribunalului Militar București de către Parchetul General, au declarat surse judiciare pentru HotNews.ro.

Potrivit sursei sus menționarte, în acest dosar, aflat la Parchhetul Militar au fost audiate mai multe persoane, iar în urma experitizelor făcute s-a ajuns la concluzia că cel vinovat de modul în care a fost coordonată intervenția pompierilor de la ISU București-Ilfov este fostul ministru de interne, Gabriel Oprea. Fapt care atrage competența Parcehlului General. Astfel, dosarul cu privire la modul de intervenție la incendiul de la Clubul Colectiv a fost declinat la Secția Parchetelor Militare din Parchetul General, cu dată de înregistrare în ianuarie 2020.

Dosarul a mai fost la Parchetul Militar București de la Secția de urmărire penală și criminalistică din Parchetul General și în octombrie 2019. Și viza infracțiunile de abuz în serviciu, neglijență în serviciu, ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă.

Dosar penal in rem pentru ucidere din culpă, abuz în serviciu și neglijență în serviciu

Filmul publicat de jurnaliștii de la Libertatea, în care se vedea modul în care pompierii ajunși la locul incendiului erau efectiv depășiți de situație, a făcut ca dosarul cu privire la modul de intervenție să fie disjuns. Mai mult, ancheta în acest caz a fost disjunsă dintr-un dosar mai amplu, deschis de Parchetul General după o plângere depusă la un an de la tragedie, de către părinţii victimelor, plângere penală în care mai mulţi oficiali erau acuzaţi cu privire la modul de intervenție după producerea incendiului.

Concret, secretarul de stat în MAI,  Raed Arafat (șeful DSU) și Nicolae Bănicioiu (ministru al Sănătății, la acel moment) sunt acuzați că au întârziat transferul răniților din Colectiv în afara țării și au susținut că „avem de toate” pentru a-i trata, chiar dacă România nu avea condiții pentru a îngriji astfel de pacienți. Multora dintre ei, întârzierea transferului în afara țării le-a fost fatală.

De altfel, a fost deschis un dosar penal de către Parchetul General in rem pentru ucidere din culpă în formă agravată, abuz în serviciu şi neglijenţă în serviciu, privind intervenţia autorităţilor şi acordarea primelor îngrijiri medicale la locul incendiului, respectiv privind asistenţa medicală acordată acestor victime, împrejurările legate de posibile infecţii nosocomiale şi de acţiunile ori inacţiunile funcţionarilor publici în legătură cu transferul persoanelor vătămate la unităţi de spital din străinătate.

Tragedia de la Colectiv ar fi putut fi evitată dacă ISU ar fi catadicsit să anteverifice condițiile de funcționare

Articolul precedentDiana Șoșoacă: „Ne vom bate cu toate autoritățile”
Articolul următorNoile restricții vor intra în vigoare imediat după publicarea în Monitorul Oficial