Astăzi, președintele Klaus Iohannis a dat o serie de declarații de presă, în compania premierul Florin Cîțu și a ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor, Tánczos Barna. Inițial, conferința de presă a fost organizată în contextul în care președintele partipa la campania de împădurire, însă așa cum era de așteptat, jurnaliștii nu au scăpat ocazia de a-i adresa președintelui câteva întrebări cu privire la situația actuală a campaniei de vaccinare, eventualitatea importului de vaccinuri din Rusia sau China sau despre recenta afirmație a ministrului Sănătății.
Cele mai importante declarații ale președintelui Iohannis, de astăzi:
- „Setul de măsuri de care dispun autoritățile sunt restricțiile care sunt în vigoare și trebuie respectate. Evident, este campania de vaccinare care prinde din ce în ce mai multă viteză.”
- „Acest val trei, nu dispare de la sine. pentru a domoli acest val 3 este nevoie de respectarea restricțiilor și de accelerarea vaccinării. Sunt extrem de îngrijorat, situația este foarte serioasă.”
- „Fac un apel către oameni să se înscrie în campania de vaccinare și să respecte măsurile. Doar aceste două combinate ne vor ajuta să trecem peste acest val trei.”
- „Noi avem doze suficiente și campania de vaccinare merge foarte bine. Valul trei nu a putut fi prevenit de nimeni, nici măcar de țările care au un număr mai mare.”
- „Noi folosim, ca stat membru al UE, vaccinurile aprobate de Agenția Europeană a Medicamentului. Sunt convins că vom reuși, la sfârșitul lunii martie, dar și în aprilie să vaccinăm sute de mii de oameni și atunci va fi mai bine.”
- „Nu se ia în calcul să importăm nimic din ceea ce nu este recomandat de Agenția Europeană a Medicamentului”, a mai spus Klaus Iohannis, despre eventualele importuri de vaccin din Rusia sau China.
Florin Cîțu: „Ar fi suficientă respectarea strictă a actualelor măsuri”
Au fost sau n-au fost măsluite cifrele din pandemie? „O expresie nefericită”
În urma acuzațiilor lansate de ministrul Sănătății, Vlad Voiculescu (USR PLUS), președintele Iohannis a fost rugat să dea o explicație. Astfel, acesta a declarat că, în realitate, n-ar fi fost vorba decât despre o „expresie nefericită”, adăugând că, în realitate, cifrele ar fi fost întocmai cele corecte și sugerând că nu există motive de îngrijorare în acest sens.
„Nu a măsluit nimeni datele nici înainte de alegeri, nici după alegeri, nici acum. Cred că a fost o expresie nefericită. Formulele de calcul sunt diferite. Nu a ascuns nimeni date sau informații”, a spus Klaus Iohannis.