Cu toate că, acum câteva zile, oficialii anunțau aproape în cor că Bucureștiul nu va fi carantinat, părerile par să se fi schimbat acum, odată cu înrăutățirea situației epidemiologice. Întrebat dacă Bucureștiul are șanse reale să intre în carantină, ministrul Sănătății, Vlad Voiculescu, a spus că, în momentul de față „nu putem exclude acest lucru, și după 6 la mie, și senzația mea e că vom ajunge acolo în câteva zile. Nicio măsură nu poate fi eliminată. O să revizuim toate criteriile pentru impunerea carantinei și o să vedem de asemenea dacă așa cum s-a procedat până acum, cu felul acesta de carantinare, care lasă locuri libere, trebuie să continue”, a declarat ministrul pentru Digi24.

Voiculescu dă lămuriri: Guvernul nu va reduce veniturile salariale ale personalului ATI

Bucureștenii ar putea să apeleze din nou la „declarația pe proprie răspundere”, a sugerat ministrul Voiculescu

În cazul în care se va ajunge la o astfel de situație, locuitorii Capitalei vor fi nevoiți să revină la practica declarației pe proprie răspundere, pentru a se deplasa în exteriorul locuinței.

Un deputat liberal ar trimite-o pe Șoșoacă la spitalul de psihiatrie

„Între a închide școlile și a închide centrele comerciale, cel puțin peste weekend, de exemplu, preferința mea și cred că a Guvernului este cât se poate de clară și cred că e preferința fiecăruia dintre noi”, a adăugat Voiculescu.

Ministrul Sănătății se declară convins că Bucureștiul are o incidență de cazuri mai mare decât cea oficială. În cursul zilei de ieri, datele oficiale arătau 5,33.

Prefectul Capitalei, Alin Stoica, nu exclude nici el posibilitatea

Afirmațiile ministrului Voiculescu sunt susținute, de asemenea, și de prefectul Capitalei, cel care a declarat că o incidență de 6 la mia de locuitori ar putea să ducă la carantinare. Pentru a liniști spiritele, Stoica a menționat: „Nu o să luăm niciodată măsuri doar de dragul de a le lua, ci dacă sunt eficiente din punct de vedere al epidemiologilor, de exemplu, şi dacă ei ne spun că acea măsură este eficientă pentru stăpânirea fenomenului, atunci o să o luăm. Dacă nu este eficientă, nu o luăm. Am prelungit pentru 14 zile dar dacă intervin noutăţi evident în momentul în care intervin vom reveni cu alte măsuri”.

O decizie oficială ar putea și luată de CNSU.

Articolul precedentUn deputat liberal ar trimite-o pe Șoșoacă la spitalul de psihiatrie
Articolul următorProgramul Operațional Infrastructură Mare (POIM), un proiect pentru un viitor verde
Iulia KELT
Jurnalist full-time, fotograf part-time, graphic designer sfert-time. În timpul liber îmi slujesc pisica, mă plimb cu bicicleta și dezvolt obsesii legate de Star Trek.