Primarul general al Capitalei, Ciprian Ciucu, a explicat recent că sistemul de parcări al Bucureștiului este un „non-sens”. Că pierde bani. Că e plin de excepții. Că trebuie curățat.
În lista de vinovați apar jurnaliștii. Apar gratuitățile. Apar și persoanele cu dizabilități. Aceleași persoane cărora Nicușor Dan le-a tăiat indemnizația. Acum, administrația Ciucu le taie și parcarea.
Discursul pare coerent pentru bula primarului. Dușmanul e clar. Costul social e acceptabil.
A doua zi după aceste declarații, „non-sensul” putea fi văzut, nu explicat. Fotografiile care însoțesc acest text nu sunt ilustrative. Sunt documentare.
Parcare publică PMB, la intrarea în Parcul Carol. Aproximativ 80 de locuri. Nimic special. Exact genul de parcare care ar trebui să producă bani, oră de oră, fără filozofie.
În fotografii se vede clar: aproape 20 de locuri ocupate de autovehicule ale Poliției Locale a Municipiului București. Aliniate. Curate. Parcate regulamentar. Fără tichet. Fără plată. Fără limită de timp.
Un sfert din parcare scos complet din circuitul economic.
Nu e o întâmplare surprinsă la o oră nepotrivită. Nu e o excepție. E un mod de funcționare. Repetitiv. Vizibil. Stabil.
În timp ce persoanele cu dizabilități sunt invocate ca problemă de eficiență, instituțiile administrației parchează zilnic, gratuit, pe domeniul public. Fără dezbatere. Fără comunicat. Fără explicații.
Fotografiile nu comentează. Nu acuză. Nu cer nimic. Doar arată.
Se vorbește mult despre pierderi. Despre ordine. Despre reformă. Dar reforma începe mereu din afara administrației. Niciodată din interior. Niciodată de la sine.
Mașinile administrației nu sunt considerate o problemă. Sunt considerate un dat. Un drept implicit. Un fundal.
Probabil nu e ilegal. Probabil e justificat. Probabil există note interne. Dar aceste justificări nu apar atunci când se vorbește despre „ineficiență” și „non-sens”.
Asta nu e o scăpare. E o alegere.
Fiecare primar își face administrația după chipul și asemănarea lui. Ca un mic dumnezeu ce este. Își alege ce vede, ce numără și ce ignoră. Decide cine e „excepție” și cine e „necesitate”.
În fotografiile de la Parcul Carol nu apar jurnaliști. Nu apar persoane cu dizabilități. Apar doar mașinile administrației, ocupând spațiu public, fără cost, fără urgență, fără explicație publică.
Dacă asta e reforma parcărilor, atunci problema nu e lipsa de bani. Problema e cine are voie să ocupe loc fără să fie numit problemă.
Iar asta nu se vede din comunicate. Se vede din poze.
PS: Nu parcarea jurnaliștilor este miza. În cazul persoanelor cu dizabilități, da. Miza este ipocrizia neobosită a unui discurs care vorbește despre eficiență, dar a evitat întotdeauna dovada bunei credințe.
Citește și Ciprian vs. Ciucu: Când administrația își întoarce spatele
