Liderul PSD Marcel Ciolacu face istorie în fiecare zi: fără calm, fără obiectivitate și fără aliați. Acesta a reacționat cu revoltă, pesimism și acuzații la programul de guvernare al PNL, USR, UDMR.

Președintele PSD critică aspru programul de guvernare al coaliției, susținând că prioritățile dreptei ar fi austeritatea și profiturile pentru clientela de partid.

Dacă în urmă cu o zi Marcel Ciolacu anunța că nu va participa la ”circul ieftin” al consultărilor de la Cotroceni, astăzi alege pagina de Facebook ca loc de exprimare liberă, criticând cu ”atenție și îngrijorare”.

Adică, tot un fel de circ ieftin.

Marcel Ciolacu, PRIMA REACȚIE la programul de guvernare al PNL, USR, UDMR: Miniciuni, haos și promisiuni electorale aruncate la gunoi

D-ale Carnavalului: vremuri grele și o perioadă de austeritate

Ciolacu afirmă că pe români i-ar aștepta vremuri grele și o perioadă de austeritate. Cu un glonte trecut pe lângă ureche, simțindu-se izolat pe scena politică și fără aliați, Liderul PSD are o singură supărare: faptul că stânga nu e în locul dreptei.

Și faptul că banul destinat stângii va merge spre dreapta.

În altă ordine de idei: Ciolacu nu pierde, PNL nu pierde. Pierde poporul român, așa cum a pierdut de ani buni, indiferent de guvernare.

Totul despre pensiile speciale ale parlamentarilor: Au fost introduse la inițiativa PSD în 2015, USR încearcă de trei ani să le elimine. PNL s-a alăturat demersului anul acesta, dar ambele proiecte au fost blocate de PSD

Scurtă istorie: Ciolacu a uitat că a semnat și votat pentru introducerea pensiilor speciale ale parlamentarilor, în 2015 și insistă pe ”foamea” partidelor din opoziție. Desigur, în urmă cu 5 ani, pensiile speciale nu puteau fi catalogate ca profituri grase, minciuni și haos în buzunarul celor care plătesc taxe și impozite pentru ca oameni ca Marcel Ciolacu să beneficieze de ceva în plus la pensie.

Istorie pe Facebook: stânga nu e dreapta

Programul de Guvernare al #nouluiCDR arată adevărata față a celor care conduc România: minciuni, haos și promisiunielectorale aruncate la gunoi! Marile priorități ale Dreptei rămân aceleași ca în timpul crizei din 2010: #austeritate pentru români, profituri grase pentru clientela partidelor de guvernare!

Se privatizează chiar și #încasarea taxelor și impozitelor de către stat, un tun financiar uriaș pe care PNL și USR-PLUS vor să le dea unor firme prietene. PSD se va opune în Parlament unor asemenea decizii scandaloase care vor transforma într-un coșmar viața țării! Gașca Pierzătorilor se transformă acum în #CoalițiaVânzătorilordețară care vrea să le fure cu totul viitorul românilor!”, scrie Ciolacu pe Facebook.

Simplitatea jocului politic: PSD se opune și se va opune la tot ce nu ține de PSD. Cu alte cuvinte, dacă nu ești cu noi, ești împotriva noastră.

Poporul român primează și contează, dar contează în măsura în care umple portofelele celor care îl conduc.

Ziarul de Investigații

Articolul precedentStelian Ion, aviz favorabil pentru ministerul de Justiție
Articolul următorÎn loc de răspunsuri, amenințări din partea Economat
Cristina Antal
Jurnalist full-time / Pesimist part-time