Tudorel Toader, fost ministru al Justiției, a părut ușor deranjat de implicarea numelui său într-o postare a deputatului Cătălin Rădulescu, în care acesta dădea explicații referitoare la urmărirea penală care îl vizează. În urmă cu câteva zile, procurorii au anunțat că „Mitralieră” este bănuit că și-a falsificat certificatul de revoluționar și că au demarat o anchetă. Cătălin Rădulescu se consideră nevinovat și, ca orice politician, atrage atenția că sunt interese pentru a-i face viața un coșmar. Și, printre sumedenie de explicații, Rădulescu a lăsat să se înțeleagă că fostul ministru al Justiției nu își făcea tocmai treaba de ministru. Și, cum Tudorel Toader urmărește nouățile de pe Facebook, răspunsul nu a întârziat să apară: „Deputatul „Mitralieră” spune cum sunt eu vinovat pentru că nu am înlocuit termenul de „suspiciuni rezonabile” cu ” probe clare”, așa cum el mi-a cerut(!), motiv pentru care are dosar penal de falsificare a dosarului de revoluționar!!!
PS: deputații pot formula inițiative legislative, în parlament, nu se pot adresa MJ cu „cereri” de modificare a legii!”.
După cum am arătat, numele ministrului apărea într-o postare în care Rădulescu scria cam despre toate: istorie, politică, justiție. În primul rând, își aducea aminte că, acum 30 de ani, pe 17 decembrie, lupta pentru libertate:
„Mă aflam cu un prieten în Piața Maria, unde se strânseseră timișorenii în fața parohiei reformate a pastorului Lazlo Tokes! Nu mai cred demult în coincidențe, și sigur ”nu poate fi“ o coincidență că în urmă cu o zi s-a votat în parlament legea mea, privind modificarea și completarea Legii 241/2005 privind prevenirea și combaterea evaziunii fiscale, singura lege prin care după 30 de ani, statul român poate recupera sumele de bani de la evazioniști, în loc să îi bage în pușcărie și să nu recupereze nimic! Și pentru că am văzut pozițiile extraordinare ale dnei judecător Stoicescu și ale dnei judecător Baltag și a celorlalte judecătoare din CSM, vis a vis de modul cum au decurs anchetele procurorilor Dna din 2010 și până în prezent, făcându-se dosare pe suspiciuni “rezonabile“ și nu pe probe clare, evidente (așa cum am cerut eu ministrului de justiție Tudorel Toader, să schimbe termenul), și văzând graba de a da un comunicat și a considera o persoană suspectă, fără audieri, fără să verifici probele și fără să audiezi martorii, numai pentru plăcerea unui sistem de a denigra un revoluționar, îmi arată clar că nu s-a schimbat nimic și anchetele seamănă tot mai mult cu anchetele staliniste și gestapoviste!”.