Compania canadiană Gabriel Resources a depus o cerere de
arbitraj împotriva Romaniei la Centrul Internațional de Soluționare a
Disputelor Relative la Investiții (ICSID). Gabriel Resources precizează
că acțiunea vizează disputa companiei cu autoritățile române în legătură
cu dezvoltarea proiectului minier Roșia Montană, la care Gabriel
Resources deține o participație de 80,69%.
Compania canadiană susține că, în continuare, caută să ajungă la un
acord la nivel înalt cu autoritățile române pentru a soluționa disputa.
Cu toate acestea, Gabriel Resources este decis să-și protejeze
drepturile și interesele în România, și în absența dorinței
autorităților române de a intra în dialog, compania a decis să recurgă
la Justiție printr-o cerere de arbitraj și a angajat firma White &
Case LLP pentru a o reprezenta în acest dosar.
„Compania crede în
continuare că este în interesul tuturor acționarilor în acest proiect,
în special al statului român, dacă s-ar autoriza și dezvolta acest
proiect iar Gabriel este în continuare dispus să discute cu președintele
României și Guvernul pentru a atinge acest obiectiv”, a declarat
președintele director general de la Gabriel Resources, Jonathan Henry.
Gabriel
Resources a amenințat încă din luna septembrie 2013 că va da în
judecată Guvernul român și că va cere despăgubiri de până la patru
miliarde de dolari, din cauza „multiplelor încălcări ale tratatelor de
investiții”. Procedurile de arbitrajul comercial internațional în
general, iar cele de arbitraj împotriva guvernelor în particular, au
devenit din ce în ce mai populare, câștigând teren în fața litigiilor
tradiționale derulate în tribunal. Creșterea numărului de tratate
bilaterale de investiții dintre țări a condus la un avans puternic al
numărului de cazuri de arbitraj împotriva guvernelor, derulate prin
curtea de arbitraj a Băncii Mondiale, cunoscută sub denumirea de Centrul
Internațional de Soluționare a Disputelor Relative la Investiții
(ICSID). În general, cazurile de arbitraj comercial internațional sunt
judecate cu ușile închise și tind să fie mai scurte decât litigiile la
tribunal și conduc la decizii finale la care nu se poate face apel,
chiar dacă nu sunt în mod obligatoriu mai ieftine.
Compania Roșia
Montană Gold Corporation intenționează să dezvolte la Roșia Montană cea
mai modernă mină din România, propunându-și să extragă aproximativ 300
de tone de aur și 1.400 tone de argint, echivalentul a 20.000 de
lingouri. Compania a fost înființată în anul 1997, în județul Alba,
acționari fiind compania minieră de stat Minvest Deva — cu 19,31% și
Gabriel Resources — cu 80,69%. În cazul în care proiectul aurifer ar
primi undă verde, România devine primul producător de aur din Europa,
depășind astfel primele două țări din top, Finlanda și Suedia.