Fostul comandant al Penitenciarului Râmnicu Sărat Alexandru
Vișinescu a fost condamnat vineri de Curtea de Apel București la 20 de
ani de închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de tratamente inumane.
Instanța a mai dispus degradarea militară a lui Alexandru Vișinescu.
El a fost obligat de instanță să plătească, în solidar cu Ministerul
Finanțelor Publice, Ministerul de Interne și Administraţia Naţională a
Penitenciarelor, despăgubiri de 300.000 de euro către trei părți civile,
urmași ai deținuților închiși la Râmnicu Sărat, după cum urmează:
Nicoleta Eremia — 50.000 de euro, Elena Iacob — 100.000 de euro și Anca
Cernea — 150.000 de euro. În plus, el trebuie să plătească statului
român cheltuieli judiciare în valoare de 25.000 de lei.
Judecătorii
au mai dispus să mențină sechestrul asigurător pus anterior pe un imobil
și acțiuni la SIF-uri deținute de Vișinescu. Decizia nu este
definitivă.
Pe 14 iulie, la ultimul termen al procesului, un procuror
de la Parchetul General a cerut condamnarea lui Vișinescu la 25 de ani
închisoare și degradarea militară. Tot atunci, procurorul de ședință a
declarat că, în cazul lui Alexandru Vișinescu, ar trebui aplicată
detenția pe viață, însă, cum acesta are peste 65 de ani, pedeapsa maximă
prevăzută de legea penală este de 25 de ani.
Alexandru Vișinescu,
fost comandant al Penitenciarului Râmnicu Sărat, a fost trimis în
judecată pe 18 iunie 2014, de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de
Casație și Justiție, fiind acuzat de săvârșirea de infracțiuni contra
umanității, în legătură cu abuzurile exercitate asupra deținuților
politici. Procurorii susțin că, în perioada 1956 — 1963, Alexandru
Vișinescu, în calitate de comandant al Penitenciarului Râmnicu Sărat, a
săvârșit acțiuni și inacțiuni sistematice, care au avut ca rezultat
persecutarea colectivității reprezentate de deținuții politici
încarcerați în acest penitenciar, prin privare de drepturi fundamentale
ale omului sau prin restrângerea gravă a exercitării acestora, pe motive
de ordin politic.