Sursa: Facebook

Întâlnire ieri între reprezentanții Federației SANITAS și premierul Marcel Ciolacu, la discuțiile prin care s-a încercat ajungerea la un acord participând și reprezentanți din Ministerul Sănătății și Ministerul Finanțelor.

După întâlnire, Sanitas a comunicat că s-a convenit asupra unor puncte comune, însă protestele vor continua până când „vor fi puse în practică în totalitate”.

Problemele semnalate de sindicaliști vizează salarizarea personalului din Sănătate și Asistență socială și deficitul de personal și, potrivit Sanitas, momentan li s-au promis rezolvări.

Părțile au convenit asupra următoarelor puncte: O creștere cu 20% a fondului de salarii astfel încât toți salariații din SĂNĂTATE să beneficieze în anul 2024 de o creștere salarială medie de 20%. Cele 20 de procente acceptate pentru sistemul sanitar se vor acorda în două tranșe în prima jumătate a anului 2024.

O creștere de 20% a salariilor personalului de specialitate și a celui de îngrijire din Asistența socială.

O evaluare a necesarului de personal în sistemul public de sănătate, urmată de ajustarea schemelor de personal și deblocarea posturilor, cu prioritate în instituțiile spitalicești cu adresabilitate foarte mare.

Demararea negocierii Contractului Colectiv de Muncă la nivelul sectorului de negociere colectivă Asistență socială.

Toate aceste oferte agreate vor fi definitivate în grupuri de lucru care vor avea loc săptămâna viitoare. Oferta guvernamentală a fost examinată în cadrul unei reuniuni de urgență a Consiliului Național Sanitas.

Membrii Consiliului au apreciat propunerile Guvernului ca un răspuns pozitiv la revendicările federației; în consecință au convenit continuarea dialogului pentru a da posibilitatea guvernanților să transpună într-un act reglementativ toate înțelegerile convenite.

Până la apariția actului normativ, programul protestelor SANITAS rămâne valabil, pentru a ne asigura că punctele negociate vor fi puse în practică în totalitate.

Apreciem deschiderea Premierului Marcel Ciolacu către dialog și identificarea de soluții concrete pentru problemele sistemului public de sănătate și a celui de asistență socială.

Mulțumim liderilor și membrilor SANITAS pentru eforturile depuse în această perioadă, eforturi care au făcut posibil SUCCESUL FEDERAȚIEI SANITAS în tot procesul de negociere! Rămânem în continuare împreună pentru că ÎMPREUNĂ SUNTEM MAI PUTERNICI!”, a transmis Sanitas într-un comunicat de presă.


De cealaltă parte, și pe pagina Guvernului au fost date câteva detalii legate de întâlnire, respectiv că „s-a convenit asupra ajustării schemelor de personal și deblocării de posturi în urma unei evaluări a necesarului de personal, cu prioritate în spitalele universitare și în centrele spitalicești județene cele mai aglomerate”.

Această evaluare va figura, de altfel, pe agenda unei noi întâlniri ce va avea loc săptămâna viitoare și la care vor fi invitați manageri de spitale și ai centrelor spitalicești județene, conducerea Casei Naționale de Asigurări de Sănătate și reprezentanți al ministerelor cu atribuții în această direcție.

În ceea ce privește revendicările salariale, s-a căzut de acord asupra unei creșteri a fondului de salarii cu 15% pentru sectorul sanitar, majorare care ar urma să fie implementată în prima jumătate a acestui an”, precizează Guvernul într-un comunicat.

Articolul precedentRafila, despre Cîțu: „Lipsa de responsabilitate și de asumare la dânsul este mai mult o chestie medicală decât politică”
Articolul următor200 de euro, mită oferită unui polițist din Poiana Brașov de un șofer băut