Sursa: visitbotosani.ro

Trei persoane au fost plasate sub control judiciar sub acuzația fraudării unor concursuri de promovare/ ocupare a unor posturi și al transferurilor de personal medical în cadrul Spitalului Județean de Urgență „Mavromati” Botoșani, după ce în urmă cu o lună procurorii anticorupție anunțau că au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și luarea unor măsuri preventive față de 15 inculpați.

Dacă la acel moment era vorba despre persoane cu funcții de conducere, până la fostul manager, acum, anchetatorii au creionat și infracțiunile presupus a fi comise și de alți angajați.

Conform procurorilor din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul teritorial Suceava, este vorba despre Mirela Titiliuc – asistent-șef în cadrul Secției Boli Infecțioase Adulți (două infracțiuni de luare de mită), Anca Surugiu – asistent coordonator în cadrul Secției Camera de Gardă Psihiatrie (luare de mită în formă continuată, folosirea, în orice mod, direct sau indirect, de informații ce nu sunt destinate publicității ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informații, în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite) și Claudiu Anichei – angajat în cadrul spitalului(folosirea, în orice mod, direct sau indirect, de informații ce nu sunt destinate publicității ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informații, în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite).

Cei trei sunt au fost plasați sub control judiciar pentru fapre comise timp de doi ani, între 2020 – 2022, când au deținut diferite calități în cadrul comisiilor de examinare înființate la nivelul spitalului pentru ocuparea unor posturi de electrician, muncitor necalificat supraveghere bolnavi psihici periculoși, asistent medical debutant pe durată determinată și infirmier.

Inculpații Surugiu Anca și Anichei Claudiu ar fi furnizat unor candidați subiectele stabilite de comisie, ce urmau să fie date la probele de concurs, în scopul facilitării promovării acestora, prin obținerea unei note minime, respectiv nota 7,00.
În aceleași împrejurări, inculpatele Titiliuc Mirela și Surugiu Anca ar fi pretins și primit, direct sau prin intermediari, de la alți candidați bunuri și sume de bani cuprinse între 500 lei și 10.000 lei.
Ulterior, ca urmare a „ajutorului” oferit de inculpați, toți candidații au promovat concursurile la care s-au înscris”, detaliază procurorii, cu mențiunea că „în cauză se desfășoară acte de urmărire penală și față de alte persoane”.

Aceeași mențiune era făcută de procurori și în decembrie, când 11 persoane au fost reținute, iar alte 4 persoane fuseseră plasate sub control judiciar, inclusiv medici (medicii Maria Loredana Dominte și Ovidiu Gabriel Oprișan, asistenta Monica Geanina Constantinescu și o altă persoană).

Este vorba despre Doina Caba, fostul manager al spitatlului, Coca Stela Crîșmaru, la data faptelor director de îngrijiri, Claudia Malancea, la data faptelor medic șef secția ATI, Cornelia Anca Sărban, la data faptelor medic-șef secție medicină internă Săveni, care aparține de spitalul, Silvian Adrian Tatarcan, la data faptelor șef al serviciului administrativ, tehnic și aprovizionare, Daniela Dornescu, la data faptelor economist la compartimentul evaluare și statistică medicală, Cristina Niculina Andronache, la data faptelor registrator-medical, Liliana Laura Calinciuc, la data faptelor economist la biroul salarizare, Mirela Gabriela Focșa, la data faptelor referent de specialitate în cadrul serviciul de management al calității și secretară a managerului spitalului, Marinela Preda, la data faptelor asistent-medical șef secția ATI, dar și administratorul unei societăți comerciale.

Inculpații, în calitățile amintite anterior, ar fi pretins și primit, direct sau prin intermediari, de la diverse persoane, inclusiv personal medical:

  • bijuterii și sume de bani cuprinse între 8.000 – 15.000 de euro pentru un post de asistent medical, iar un post de altă natură, cum ar fi muncitor, îngrijitor, brancardier, spălatoreasă, ș.a., sume cuprinse între 2.000 – 5.000 de euro, cu precizarea că sumele de bani pretinse/ oferite/ remise/ primite creșteau, în funcție de adaosul fiecărui intermediar participant la mecanismul infracțional.

Ca o precizare, în anul 2019, “costul” pentru ocuparea unui post de asistent ar fi fost de 8.000 de euro, în 2022 a crescut la 10.000 euro, iar în 2023 a ajuns la 15.000 euro.

  • sume de bani necuantificate încă, bijuterii din aur, ceasuri de lux, pentru promovarea pe posturi de medic specialist, transferul personalului medical din cadrul altor unități medicale la Spitalul Județean de Urgență “Mavromati” Botoșani, aprobarea scoaterii la concurs a unor posturi.

Până în prezent, sumele de bani, identificate, ce ar fi fost primite cu titlu de mită, se ridica la cuantumul total de aproximativ 65.000 de euro, precizau procurorii”.

Articolul precedentMinistrul Agriculturii: „Fac un apel către toţi fermierii din ţară să meargă acasă. Eu mă voi ţine de cuvânt”
Articolul următorFlorian Bodog, despre o senatoare PNL care l-a criticat pe Alexandru Rafila: „A pornit cu sorcova prin sat”