Ministrul Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, reia din nou discuția din august, privind „curățenia” din poliție, și care ar trebui să înceapă de la Constanța.
Cel puțin în luna august, discuția avea loc în contxtul accidentului mortal provocat de adolescentul de 19 ani drogat, între stațiunile 2 Mai și Vama Veche.
Și, după ce a trimis Corpul de Control la Constanța, Predoiu a arătat că a luat decizia ca IPJ Constanța să fie „supus unui reset complet prin reorganizare”, aceasta însemnând că structura organizatorică urmează a fi modificată, „actualul inspectorat va fi practic dizolvat și reconstruit într-o formă nouă și adaptată”, iar „o echipă managerială de tranziție va prelua conducerea operațională”.
La distanță de câteva luni, Predoiu încă discută, iar azi ne anunță pe Facebook că e gata „concepția de reorganizare” a IPJ Constanța, concepție care a fost prezentată la sediul Inspectoratului.
Potrivit celor detaliate pe Facebook, reorganizarea va cuprinde cei trei piloni de activitate: ordine și siguranță publică, investigarea criminalității și suport.
„Am început punerea în aplicare a proiectului-pilot „Noul IPJ Constanța”, cu o structură mai simplă şi mai flexibilă, cu mai mulţi poliţişti în operativ, cu o mai bună prezență în stradă, în mijlocul comunităților, cu o concentrare mai logică a liniilor de lucru specializate.
Vom urmări aplicarea lui în următoarele luni, vom cere resurse pentru suplimentarea forţelor şi a dotărilor logistice, vom face alocări bugetare în 2024, vom recruta personal suplimentar ş.a.m.d.
Luăm în serios acest proiect. Va sta la baza unei viitoare mari reforme a Poliţiei Române, folosind modelul acestui proiect-pilot şi toate lecţiile ce vor fi învăţate pe parcursul aplicării lui.
Doresc să îi asigur pe toţi polițiștii, precum şi pe cetăţenii judeţului Constanța, de faptul că înţeleg nevoia de a prioritiza domeniul siguranţei şi ordinii publice pe agenda politică şi administrativă şi voi acţiona în consecinţă. În acelaşi timp, chem alături de Minister în acest efort managementul de la toate nivelurile, colegii din toate armele, sindicatele, autorităţile locale prin ATOP-uri şi, nu în ultimul rând, cetăţenii, beneficiari ai actului profesional poliţienesc”, asigură Predoiu.