Procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Suceava și-au dat „mâna” cu polițiștii din cadrul B.C.C.O. Suceava, B.C.C.O. Pitești și S.C.C.O. Dâmbovița și cu cadre ale Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Argeș pentru a destructura o rețea de traficanți de persoane.
Ieri, anchetatorii au efectuat trei 3 percheziții domiciliare pe raza județului Dâmbovița, într-o cauză penală privind traficul de persoane, în care sunt cercetați doi suspecți din acest județ.
Potrivit DIICOT, cei doi suspecți au recrutat la începutul anului 2023 dintr-un sat din județul Dâmbovița o persoană vătămată majoră, de pe urma căreia au făcut zeci de mii de lei.
Persoana vătămată, în vârstă de 60 de ani, are o dizabilitate fizică, iar suspecții sunt acuzați că au profitat de starea de vădită de vulnerabilitate a acesteia, dată fiind sănătatea precară, faptul că nu avea bani, perspectiva unui sprijin material ori a vreunei oportunităţi de angajare și au obligat-o la practicarea cerșetoriei în beneficiul lor.
Într-un comunicat de presă DIICOT arată că inițial, suspecții i-au dat bani sau alte foloase materiale, după care a început coșmarul pentru partea vătămată:
„În perioada ianuarie –iunie 2023, suspecții au transportat-o pe victimă în diferite localități din județele Suceava, Bacău, Vrancea, Dâmbovița, pentru diferite perioade de timp și au obligat-o la practicarea cerșetoriei în locuri aglomerate, fiind controlată și supravegheată în permanență.
În urma exploatării victimei, suspecții au obținut suma totală de 81.598 lei”.