Ieri, membrii Guvernului au avut pe masă, la prima lectură, un proiect de lege asumat de Ministerul Finanțelor, unul controversat de altfel.
Este vorba despre actul normativ privind unele măsuri fiscal bugetare pentru asigurarea sustenabilității financiare a României pe termen lung, măsuri care ar viza „consolidarea fiscal-bugetară printr-o mai bună gestionare a veniturilor publice, utilizarea eficientă a resurselor, inclusiv măsuri de combatere a evaziunii fiscale şi reducere a cheltuielilor în sectorul bugetar”.
Însă, cum sunt suficiente voci care consideră proiectul cel puțin „neinspirat”, în ultimele zile au apărut informații potrivit cărora Marcel Boloș, ministrul Finanțelor, ar fi contestat chiar de colegii săi, care îi cer demisia.
Nici pomeneală de așa ceva, a asigurat ieri Boloș, la finalul ședinței de Guvern. În conferința de presă care a urmat ședinței, Marcel Boloș a catalogat informația legată de demisia sa ca fiind „bazaconii”, subliniind că nu i-a fost cerută demisia. Totodată, acesta a punctat că, în acest moment, presiunea pe ministerul pe care îl conduce este „una uriașă” și chiar nu este momentul unor discuții vizavi de demisia sa.
„Nu mi-a cerut nimeni demisia. Nu ştiu de unde aceste bazaconii, în momentele acestea, în care presiunea pe Ministerul Finanţelor este una uriaşă. Jocul acesta ‘de-a demisia’ şi felul în care se pune problema şi responsabilitatea de care trebuie să dăm dovadă în aceste momente, îndemnul este la dialog, nu la această dezbinare, pentru ca soluţiile cele mai potrivite pentru populaţie şi pentru mediul de afaceri să poată să fie identificate şi în felul acesta să nu afectăm oamenii.
Ce însemna dacă Guvernul României lua decizii în urma cărora oamenii scoteau bani din buzunar? Dar în acelaşi timp, trebuie să fim foarte atenţi, pentru că avem o zonă de optimizări fiscale, şi ştiu bine ce spun, în care, la un moment dat, trebuie să înceteze, iar aceste măsuri din proiectul de lege au şi acest scop, ca zonele de optimizare fiscală să terminăm cu ele şi să încercăm ca banii pe care îi putem obţine din munca mediului de afaceri, pe care noi îi avem din impozite şi taxe, să-i putem folosi pentru oameni. Acesta este îndemnul meu şi cred că este unul de responsabilitate faţă de situaţia dificilă în care ne aflăm”, a arătat Boloş, citat de Agerpres.
Însă ministrul Boloş a lăsat să se înțeleagă că, într-adevăr, ar fi liberali nemulţumiţi de activitatea sa:
„Îi îndemn să lectureze conţinutul acestui proiect de lege, care a pus în centrul atenţiei şi protejează oamenii şi mediul de afaceri, într-o perioadă extrem de grea pentru România şi bazaconiile acestea, că astăzi ministrul Boloş demisionează, mâine s-a răzgândit, nu cred că fac cinste, cu o situaţie extrem de grea prin care trecem şi în care am încercat să cumpănim lucrurile, încât turbulenţa aceasta pe care o avem să fie trecută cu bine.
Şi apoi toţi cei care critică astăzi, poate mâine se vor bucura de investiţiile pe care le vom face pentru oameni, pentru ca noi, împreună, să avem un viitor mai bun. Nu spun vorbe doar de dragul de a le spune, îi îndemn la echilibru şi să fie mai atenţi cu ceea ce înseamnă aceste măsuri, pentru că ele sunt foarte importante pentru România în aceste clipe grele”.