Compania aeriană low-cost Wizz Air a anunțat ieri că anumite zboruri vor fi anulate, motivul fiind verificarea „în avans ale unor motoare GTF, solicitate de Pratt&Whitney”.
Wizz Air califică anulările drept „ajustări în cadrul rețelei sale”, însă nu a făcut publice zborurile unde vor fi probleme, ci doar a menționat că este vorba despre „anularea unor zboruri în anumite zile, între unele destinații”.
Într-un comunicat de presă, compania aeriană a explicat că pasagerii vor avea la îndemână câteva soluții la care să apeleze, astfel încât să nu fie foarte afectați. Astfel, „pasagerilor (…) li se va oferi un program alternativ de zbor, opțiunea rambursării complete prin metoda inițială de plată sau rambursarea a 120% din tariful inițial achitat în credit de companie pentru rezervări viitoare”.
Totodată, menționează Wizz, „în cazul în care o rezervare a fost efectuată printr-o agenție de turism, fie ea și online, compania aeriană le recomandă pasagerilor să contacteze agenția care deține rezervarea, pentru a face modificările necesare. Wizz Air recomandă, de asemenea, verificarea folder-ului de spam în privința e-mailurilor referitoare la posibilele modificări de program”.
„Wizz Air își cere scuze pentru neplăcerile cauzate de acest eveniment neplanificat, aflat în afara controlului nostru, însă siguranța și securitatea pasagerilor, a echipajului și a aeronavelor este prioritatea noastră”, arată reprezentanții companiei.
Acest comunicat vine la câteva zile după ce secretarul de stat în Ministerul Transporturilor Bogdan Mîndrescu a anunţat că a sesizat Agenţia Uniunii Europene pentru Siguranţa Aviaţiei cu privire la problema zborurilor operate de Wizz Air din România, tocmai după anularea unor zboruri:
„Am avut o serie de discuții extrem de aplicate în legătură cu anulările zborurilor, întârzierile în operare și situația pasagerilor companiei Wizz Air în România. La întâlnire au participat Yvonne Moynihan, Chief Corporate Officer Wizz Air Group, Zsuzsanna Poss, Chief Communications and Customer Officer Wizz Air Group, și Diarmuind O Conghaile, Managing Director Wizz Air Malta.
I-am înștiințat oficial pe reprezentanții Wizz Air că am informat Agenția Uniunii Europene pentru Siguranța Aviației (acest organism fiind și cel care a licențiat compania aeriană) pentru a pune cu celeritate în aplicare legislația în materie, având în vedere că Wizz Air a anulat 9 curse într-o zi din motive tehnice.
Am cerut de urgență conducerii Wizz Air un plan de măsuri concrete prin care să reducă numărul de curse anulate din motive tehnice și să asigure coerența curselor aeriene, rezolvând și problema personalului navigant care lucrează peste limita de timp permisă.
Prezent la discuții, Președintele ANPC, Horia Constantinescu, a informat reprezentanții Wizz Air că a anunțat Autoritatea europeană pentru drepturile pasagerilor în legatură cu situațiile generate la noi în țară de către Wizz Air.
Am informat conducerea Wizz Air că îi vom monitoriza cu atenție și i-am avertizat, totodată, că nu vom tolera niciun derapaj de la reglementările internaționale și naționale în domeniul aviației”.