Marșuri militărești, valsuri și cântece de altădată: celebra Fanfară ”Muzica Apelor” îi va încânta pe constănțeni și turiști cu o serie de evenimente inedite, pline de muzică și voie bună.
Organizatorii evenimentului au făcut public programul pentru sfârșitul lunii iulie și începutul lunii august, prin intermediul unui comunicat al societății RAJA din Constanța.
Societatea RAJA: ”Dacă este vară, este din nou fanfară. Iubitorii melodiilor cu rezonanță pe ritmuri vibrante sunt invitați să aleagă fără tăgadă Fanfara Muzica Apelor”
”Vacanța estivală din luna lui Cuptor poate fi asezonată într-un mod inspirat cu acorduri muzicale speciale pe care cetățenii urbei, dar și turiștii aflați în această perioadă pe litoralul românesc le vor putea (re)descoperi atunci când vor fi pe deplin seduși de frumusețea interpretării unor marșuri militărești, valsuri și cântece de altădată”, se arată în comunicatul societății RAJA.
Potrivit societății constănțene, prestația artiștilor constănțeni este mereu la înălțime, aceștia fiind pregătiți să transmită tuturor emoție intensă.
Reprezentațiile muzicale se vor desfășura în câteva zone – reper din orașul Constanța și vor fi acompaniate de celebre fragmente desprinse din muzică de film, elemente din folclorul autentic și ritmuri cazone.
Programul muzicienilor pentru finalul lunii iulie și începutul lunii august este următorul:
- Vineri – 21 iulie 2023, ora 18.00: Piața Far Constanța;
- Duminică – 23 iulie 2023, ora 18.00: Piața Ovidiu Constanța;
- Vineri – 28 iulie 2023, ora 19.00: Piața Far Constanța;
- Sâmbătă – 05 august 2023, ora 19.00: Faleza Cazinou Constanța;
- Duminică – 06 august 2023, ora 19.00: Faleza Cazinou Constanța;
- Vineri – 11 august 2023, ora 19.00: Piața Far Constanța;
- Sâmbătă – 12august 2023, ora 19.00: Piața Ovidiu – Muzeul de Istorie Constanța;
- Vineri – 18 august 2023, ora 19.00: Faleza Cazinou Constanța;
- Duminică – 20 august 2023, ora 19.00: Piața Far.