Ceremonie de acordare de distincții ieri personalului din cadrul Ministerului Afacerilor Interne (MAI), care s-a remarcat prin rezultate deosebite obținute în activitatea desfășurată.

Cu o întârziere de o zi, evenimentul a dorit să marcheze Ziua Ministerului Afacerilor Interne, ocazie cu care Cătălin Predoiu, viceprim-ministru, dar și ministru al Afacerilor Interne, a înmânat embleme de onoare și plachete de onoare.

Iar Predoiu nu a uitat să sublinieze eforturile sale, depuse… în patru săptămâni de când conduce ministerul:

Am trecut de mai multe momente provocatoare pentru structurile sale. Au fost mai întâi furtuni, viituri și inundații, din mijlocul cărora salvatorii, jandarmii și uneori polițiștii au salvat vieți de oameni și animale fără apărare, au fost crime oribile ai căror autori au fost rapid prinși, identificați și deferiți instrucției penale de către polițiști și au mai fost și recentele descoperiri privind azilele groazei – cum inspirat le-a denumit presa – împrejurări în care, să nu uităm, prima instituție a statului care a reacționat și a declanșat o anchetă preluată de DIICOT a fost Poliția Română.

Acestea sunt doar evenimentele notabile, dar, în paralel, s-au desfășurat desigur acțiuni notabile pe toate zonele de acțiune ale ministerului, de la efortul permanent de a proteja frontierele și până la activitățile procedurale de atragere a fondurilor nerambursabile, în principal cele europene, prin programe destinate cetățenilor în ultimă instanță”.

Una peste alta, ministrul Afacerilor Interne s-a declarat, cum altfel, decât „onorat”, că i-a „putut premia (…) pe cei propuși”.

Potrivit Direcției Generale Anticorupție, „cu prilejul ceremoniei, au fost acordate Embleme de onoare și Placheta de onoare pentru trei ofițeri din cadrul Direcției Generale Anticorupție.

Astfel, comisarului-șef de poliție MÎRZACU Marius, șeful Serviciului Anticorupție Argeș, i-a fost acordată Placheta de onoare a MAI. De asemenea, pentru rezultatele obținute, comisar-șef de poliție DRĂGOI Cătălin și subcomisar de poliție ȘTEFĂNOIU Sorina, ambii din cadrul DGA, au primit Emblema de onoare a MAI”.

Articolul precedentFără emoții: Natalia Intotero și Simona Bucura-Oprescu, propuse de PSD pentru a prelua ministerele Familiei și al Muncii
Articolul următorFanfara ”Muzica Apelor” publică programul pentru finalul lunii iulie și începutul lunii august