Ziua internațională pentru eliminarea violenței împotriva femeilor va marca lansarea campaniei UNITE, care se va desfășura între 25 noiembrie și 10 decembrie.
Potrivit ONU, campania reprezintă o inițiativă de activism care se încheie în ziua care celebrează Ziua Internațională a Drepturilor Omului, în data de 10 decembrie.
Sprijinirea și investiția în organizații puternice și autonome pentru drepturile femeilor și mișcările feministe reprezintă cheia pentru a pune capăt violenței
Acum cinci ani, mișcarea #MeToo, fondată de activista Tarana Burke, a declanșat mobilizarea globală, creând un moment de urgență în prevenirea și răspunsul la violența împotriva femeilor și fetelor.
Începând cu acel moment, au existat multiple campanii de o conștientizare, fără precedent.
La aceste campanii au luat parte activiști, apărători ai drepturilor omului și susținători din întreaga lume. Scopul a fost acela de a preveni și elimina violențele împotriva femeilor și fetelor.
În același timp, a existat și o creștere a violențelor declanșate de multiple grupări anti-feministe.
De la începutul pandemiei, femeile au fost mult mai expuse formelor de violență
- 45% dintre femei au raportat că ele sau o femeie pe care o cunosc a suferit o formă de violență;
- 7 din 10 femei au spus că abuzul verbal sau fizic din partea unui partener a devenit mai frecvent.
- 6 din 10 au considerat că hărțuirea sexuală în spațiile publice s-a agravat.
Violența împotriva femeilor și fetelor este una dintre cele mai răspândite, persistente și devastatoare încălcări ale drepturilor omului
În ziua de azi, cele mai multe dintre cazuri nu sunt raportate, în mare parte din cauza fricii, tăcerii, stigmatizării și rușinii.
În termeni generali, violențele se manifestă sub formă fizică, sexuală și psihologică, cuprinzând:
- violența venită din partea partenerului, respectiv violența domestică (abuz psihologic, viol conjugal, feminicid);
- violența și hărțuirea sexuală (viol, acte sexuale forțate, avansuri sexuale nedorite, abuz sexual asupra copiilor, căsătorie forțată, hărțuire stradală, urmărire, hărțuire cibernetică);
- traficul de persoane (sclavie, exploatare sexuală);
- mutilarea genitală a femeilor;
- căsătoria între copii.