Societatea de Transport Public (STB) București a intrat în vizorul comisarilor pentru protecția consumatorului.
În această dimineață, comisari ai Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) au „descins” în depourile STB pentru a verifica modul în care sunt întreținute mijloacele de transport în comun pe care le folosesc zi de zi bucureștenii.
Potrivit informațiilor transmise inițial către Agerpres de ANPC, președintele Horia Costantinescu a confirmat verificările, care sunt efectuate de 14 comisari ai structurii Bucureşti – Ilfov, începând cu ora 4, în această dimineaţă: „Au fost evaluate mijloacele de transport în comun din mai multe baze/ depouri. Să cureţi 43 de tramvaie cu doar două persoane, în trei ore, pare desprins din reclamele la detergenţi”, a atras atenția Horia Constantinescu.
Un update asupra situației a fost transmis la Realitatea, până în acest moment nefiind luate măsuri, întrucât la ora controlului nu era prezent pe teren niciun factor de decizie din cadrul STB.
„Măsurile vor fi luate zilele următoare. În această dimineață au fost lansate invitații, responsabilii nu erau prezenți în momentul controlului.
Ceea ce am constatat din păcate este un deja vu cu ceea ce am constatat în primăvara acestui an. Aveam să aflăm că la unul dintre depourile controlate sunt doar 2 persoane responsabile cu curățenia, lucru care face ca această operațiune să fie imposibil să se desfășoare la standardele necesare”, a declarat Horia Constantinescu la sursa citată.
Aceeași sursă menționează că, din primele imagini transmise din timpul controalelor, reiese că inspectorii ANPC au găsit mijloace de transport murdare, cu podele nespălate, scaune cu capitonajul deteriorat, unele elemente metalice sunt afectate de rugină, iar mânerele de susţinere sunt deteriorate.