Sursă foto: Facebook/Nicolae Ciucă
Sursă foto: Facebook/Nicolae Ciucă

Premierul Nicolae Ciucă a vorbit despre reducerea abandonului școlar, declarând că această acțiune reprezintă un obiectiv strategic, asumat de Coaliția de Guvernământ.

Premierul României a precizat că, pentru soluționarea acestei probleme, a avut o întâlnire cu delegația Confederației Naționale pentru Antreprenoriat Feminin (CONAF), condusă de Cristina Chiriac.

Programul Național pentru Reducerea Abandonului Școlar este finanțat prin PNRR

În cadrul Programului Național pentru Reducerea Abandonului Școlar, finanțat prin PNRR, a fost deja inițiată schema de granturi care se adresează unităților de învățământ cu risc de părăsire timpurie a școlii”, a transmis premierul.

Prin urmare, Nicolae Ciucă a explicat că fiecare grant are o valoare de maximum 200 de mii de euro și va fi implementat pe o durată de 3 ani.

Este nevoie de campanii de reducere a violenței în școli

Totodată, vom continua, la nivelul Executivului, și implementarea măsurilor precum asigurarea transportului școlarilor, programele Masa caldă pentru elevi și Observatorul copilului, alături de sprijinul acordat pentru întoarcerea la școală a elevilor și de campaniile de reducere a violenței în școli”, a adăugat Nicolae Ciucă.

Nicolae Ciucă: ”Pentru rezultate concrete în reducerea abandonului școlar și a consecințelor sale sociale, este nevoie de o abordare integrată, din mai multe perspective”

În cadrul declarațiilor, liderul PNL a vorbit despre soluțiile găsite în cadrul discuțiilor cu reprezentanții CONAF. Una dintre acestea este crearea unui Comitet pentru prevenirea și combaterea abandonului școlar.

Această soluție va contribui la coerența măsurilor de care copiii au nevoie.

Trebuie să ne coordonăm eforturile guvernamentale cu cele ale partenerilor sociali, mediului privat și ale autorităților locale”, a conclus premierul României.

Articolul precedentConsilier local PNL: ”Clotilde Armand este un primar de tipul dictator”
Articolul următorAgent Green reia proiectul educaţional ”Sunt Natură”
Cristina Antal
Jurnalist full-time / Pesimist part-time