Sursa: DIICOT

Mai mulți inculpați s-au ales cu măsuri preventive, iar unul a fost arestat preventiv, în urma unor acțiuni efectuate de procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizate și Terorism, împreună cu BCCO Alba, BCCO Cluj, BCCO Galați, BCCO Mureș, BCCO Oradea, SCCO Sibiu, SCCO Satu Mare, SCCO Harghita, SCCO Maramureș, SCCO Sălaj, SCCO Bistrița – Năsăud și SCCO Sibiu, la percheziții participând și efective din cadrul Jandarmeriei Române.

Măsurile au fost luate în urma a 82 de percheziții domiciliare efectuate miercuri, în mai multe cauze care au legătură cu traficul de droguri de risc și mare risc și efectuarea de operațiuni cu produse știind că acestea sunt susceptibile a avea efecte psihoactive, fără a deține autorizație eliberată în condițiile legii.

Acțiunea este una de amploare, ancheta fiind derulată în paralel de DIICOT Alba, Cluj și Galați și Sibiu, structuri care au dispus măsura reținerii față de 25 inculpați și luarea măsurii controlului judiciar față de alți 3 inculpați.

Potrivit DIICOT, miercuri au fost descoperite două culturi de cannabis, dintre care una indoor, mai multe plante de cannabis, aproximativ 3 kilograme de muguri de cannabis, precum și diverse cantități de droguri de mare risc (MDMA, 4 CMC, MDMB – CHIMICA) și substanțe susceptibile a avea efecte psihoactive (3 MMC, 3 CMC, EUTYLONE, 4 – CEC). Totodată, au fost ridicate cântare electronice de mare precizie, telefoane mobile, dispozitive tip grinder, o pușcă cu aer comprimat, precum și sumele de aproximativ 350.000 de lei și 18.000 de euro.

La data de 05.10.2022, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Structura Centrală împreună cu polițiști din cadrul S.C.C.O. Ilfov au prins în flagrant doi inculpați imediat după ce aceștia au ridicat de la o firmă de curierat un colet, expediat din Spania, care conținea, disimulată printre alimente, cantitatea de aproximativ 11 kilograme de cannabis.

În cauză, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Structura Centrală au luat măsura reținerii față de cei doi inculpați, urmând a fi sesizat judecătorul de drepturi și libertăți cu propunerea de arestare preventivă.

La data de 05.10.2022, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Craiova și Biroul Teritorial Arad au desfășurat 3 acțiuni pe linia combaterii traficului de droguri de risc și de mare risc.

Astfel, în urma activităților desfășurate de procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Craiova s-a dispus măsura reținerii față de 3 inculpați cu privire la care s-a propus luarea măsurii arestării preventive, reținându-se că aceștia au comercializat cannabis consumatorilor de pe raza județului Dolj.

Procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Arad au documentat activitatea a doi inculpați care au încercat să introducă în Penitenciarul Arad aproximativ 13 grame de droguri de mare risc (JWH – 210) și 750 de grame de substanțe psihoactive (ADB-P-5Br-INACA). În cauză, s-a dispus măsura reținerii față de doi inculpați, unul dintre aceștia fiind arestat preventiv de către judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Arad. Față de cel de-al doilea inculpat, procurorii au dispus luarea măsurii controlului judiciar pentru o perioadă de 60 de zile”, au dat câteva exemple procurorii.

Articolul precedentAllen Coliban, primarul Brașovului, în vizorul DNA. Pasiunea pentru fotbal îl poate duce în boxa acuzaților
Articolul următorNapolitane cu salmonella retrase din toate magazinele Lidl