Un sortiment de napolitane care sunt comercializate în toată rețeaua de magazine Lidl a fost retras complet de pe piață, existând suspiciuni că ar fi contaminate cu salmonella.

În acest sens, Autoritatea Națională Sanitar Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA) a transmis o alertă, prin care cei care au achiziționat napolitanele în cauză – Tastino Napolitane – să nu îl consume.

Din ce se arată în anunț însă, sunt periculoase, doar napolitanele Tastino cu 72% cremă cu aromă de alune de pădure, de 800g. Cumpărătorii sunt așteptați în magazine pentru a returna produsul periculos, urmând a li se returna contravaloarea achitată și, totodată, retailerul anunță că, „pentru mai multe informații, ne puteți contacta telefonic la 0800.896.622 sau pe adresa de mail info@lidl.ro”.

Producătorul Pak Rampart d.o.o. recheamă preventiv produsul „Tastino Napolitane cu 72% cremă cu aromă de alune de pădure, 800g“, toate termenele de valabilitate și toate loturile.

În urma unei analize efectuate, a fost detectată Salmonella Typhimurium. Salmonella poate provoca afecțiuni grave stomacale sau intestinale (Salmoneloza).

Clienții care au cumpărat acest produs, indiferent de termenul de valabilitate, sunt rugați să ţină cont de retragere şi să nu îl consume. Din motive ce țin de siguranța consumatorului, Lidl România a reacționat fără întârziere și a scos produsul de la vânzare.

Produsul poate fi returnat în toate magazinele Lidl. Contravaloarea acestuia va fi restituită, fără a fi necesară prezentarea bonului fiscal. Această rechemare vizează exclusiv produsul „Tastino Napolitane cu 72% cremă cu aromă de alune de pădure, 800g“. Alte produse vândute de Lidl România, inclusiv alte produse din gama Tastino, nu sunt afectate de această rechemare.

Lidl România și producătorul Pak Rampart d.o.o. îşi cer scuze pentru neplăceri. Produsul „Tastino Napolitane cu 72% cremă cu aromă de alune de pădure, 800g“ a fost distribuit in toată rețeaua de magazine Lidl”, se mai arată în anunț.

Articolul precedentCannabis găsit printre alimente, într-un colet adus din Spania; un bărbat a fost arestat după ce a încercat să introducă droguri în penitenciar
Articolul următorUn șofer de autobuz din Brăila a fost prins drogat la volan