Un întreg scandal pe tema BMW-urilor care vor înlocui obișnuitele autospeciale de poliție rutieră, după ce în spațiul public au apărut informații potrivit cărora licitație a fost una „cu dedicație”, pentru a câștiga cine trebuie.
Astăzi, președintele USR Cătălin Drulă a organizat o conferință de presă în cadrul căreia a abordat și acest subiect, atenționând că au fost sesizate mai multe instituții abilitate să verifice modul în care s-a derulat licitația, cu atât mai mult cu cât achiziţia implica bani europeni.
Concret, licitația a fost organizată la nivelul Inspectoratului de General al Poliției Române, în cadrul proiectului „Dezvoltarea unui sistem mixt mobil de monitorizare a traficului rutier privind încălcarea regulilor de circulație”, finanțat prin Programul Operațional Infrastructură Mare (POIM).
Licitația, care a presupus achiziționarea a maxim 600 de mașini pentru polițiștii de la rutieră, a ridicat semne de întrebare din cauza specificațiilor din caietul de sarcini, care, potrivit USR, s-au potrivit „mănușă” unui singur ofertant. Concluzia președintelui USR a fost aceea că „este un caiet de sarcini scris ca să se potrivească un singur model de maşină, vândut de prietenul preşedintelui”.
Din acest motiv, Drulă a anunțat că lumină în acest caz trebuie să facă Autoritatea de Management, Oficiul European de Luptă Antifraudă, Parchetul European şi Curtea de Conturi.
„Sunt fonduri europene la mijloc şi acest furt trebuie anchetat. (…). Autoritatea de Management (…) este prima care trebuie să facă activitatea de control. Este încălcată în mod clar directiva europeană transpusă şi în legislaţia naţională care spune că nu poţi face specificaţii tehnice pentru a restrânge concurenţa. Şi aici e caz clar de corecţii financiare şi de sesizare a OLAF.
Am sesizat şi noi OLAF şi Parchetul European. Este o obligaţie pe care o are Autoritatea de Management: în momentul în care sesizează suspiciuni de fraudă, să sesizeze DLAF şi Parchetul European. I-am trimis domnului Felix Ardelean, director general care se ocupă de control, o sesizare în acest sens. De asemenea, preşedintele Autorităţii de audit din cadrul Curţii de conturi, preşedintele Curţii de Conturi, precum şi Comisia Europeană, pe doamna comisar Ferreira. (…)
În momentul în care îţi permiţi în halul acesta să faci un caiet de sarcini, cu dedicaţie pentru un prieten politic, înseamnă că se simt de neatins. Aici, iarăşi, apel către Ministerul Public, (…) este musai să investigheze ce s-a întâmplat acolo. Regimul Iohannis a impus o reţea de furt peste România, iar preşedintele este patronul acestei hoţii şi protectorul mafiei. Uitaţi-vă cine a ajuns să apere Poliţia Română, în conferinţă de presă: un sindicalist care este anchetat penal pentru aderenţă la un grup infracţional organizat”, a spus liderul USR, citat de Agerpres.
De altfel, după ce au apărut discuții și învinuiri, Poliția Română a organizat în urmă cu câteva zile o conferință de presă pentru a lămuri „acuzațiile nefondate”. Ulterior, a apărut un comunicat, în cadrul căruia se punctează pe faptul că „în ultimii ani s-au achiziționat mai multe capabilității logistice, inclusiv loturi de autovehicule destinate activităților specifice polițienești”, cu exemple.
Referitor la BMW-uri, în comunicat se arată că licitația a fost una deschisă și că „4 producători auto îndeplineau specificațiile tehnice. Un singur distribuitor s-a înscris, iar, în urma analizării ofertei depuse, a fost declarat câștigător. Astfel, a fost semnat un acord cadru, pentru un minim de 300 și un maxim de 600 de autoturisme marca BMW, seria 3, 4×4, la un preț per unitate de numai 32.000 de euro, fără TVA, având în vedere că prețul de catalog este de peste 38.600 de euro, fără TVA. Iar în cei 32.000 de euro, intră și dotări specifice muncii de poliție, de aproximativ 4.000 de euro, respectiv, rampă, colantare, baterie suplimentară, precum și un set de anvelope de iarnă”.