Sursa: Facebook

Primăria municipiului Beiuș, județul Bihor, pare că i-a fost cu „ghinion” fostului edil Adrian Nicolae Domocoș.

La un an după ce a fost pus în libertate după o condamnare într-un dosar al Direcției Naționale Anticorupție, fostul primar a fost din nou trimis în judecată, astăzi, pentru abuz în serviciu, dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată, cu producerea de consecințe deosebit de grave.

Faptele care i se impută fostului primar Domocoș datează din perioada anilor 2008 – 2015 și au legătură cu finanțare unui club de fotbal, finanțare despre DNA spune că ar fi fost ilegală.

În dosar, Primăria Beiuș s-a constituit parte civilă cu 3.406.063 lei, sumă care ar reprezenta un folos necuvenit obținut de către clubul de fotbal, astfel că procurorii au dispus măsuri asigurătorii asupra mai multor bunuri mobile și imobile ce aparțin fostului primar.

Potrivit procurorilor anticorupție, pe când era conducea primar, Domocoș „ar fi aprobat, fără respectarea dispozițiilor legale, în perioada 30.07.2008 – 07.12.2015, un număr de 347 de ordonanțări din partea Primăriei municipiului Beiuș, prin care ar fi fost dispusă plata nelegală a sumei totale de 3.406.063 lei din bugetul local în folosul Asociației sportive Club Fotbal „Bihorul” Beiuș.

De precizat este faptul că, în perioada 2008-2012, inculpatul Domocoș Adrian Nicolae ar fi ocupat și funcția de președinte al clubului, fiind astfel singura persoană care aproba referatele, din partea clubului de fotbal, prin care erau solicitate de la bugetul local sume de bani pentru sprijinirea activității. Aceasta, în condițiile în care Consiliul municipal Beiuș nu a fost membru asociat în această structură de drept privat și nu avea încheiat niciun contract de asociere sau parteneriat cu respectivul club de fotbal”.

Domocoș nu este pentru prima dată nici în instanță și nici în fața procurorilor DNA. În 2015, acesta era trimis în judecată, în stare de arest, pentru luare de mită (2 infracțiuni), abuz în serviciu și obținerea unui folos necuvenit pentru altul (4 infracțiuni), fals intelectual (2 infracțiuni), din care una în formă continuată (3 acte materiale), efectuare de operațiuni financiare, ca acte de comerț, incompatibile cu funcția de primar, în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul de foloase necuvenite, deținerea fără drept a unei arme neletale din categoria celor supuse autorizării și deținerea fără drept a munițiilor.

Alături de acesta, în judecată au fost trimise la acea dată și alte persoane, inclusiv funcționari din primărie și un administrator, plus, „cireașa de pe tort”, administratorul Episcopiei Române Unite cu Roma Greco – Catolică Oradea, un episcop, dar și contabilul șef al Episcopiei.

În perioada 2011-2014, inculpatul Domocoș Adrian Nicolae, în calitate de primar al mun. Beiuș, a pretins și primit de la o persoană din conducerea Bisericii Greco-Catolice Beiuș, un imobil, proprietatea bisericii, cu titlu de concesiune pentru o perioadă de 29 ani, în favoarea societății comerciale SC Alge Dom Com SRL Beiuș.
Pentru acest „serviciu”, inculpatul a promis că va ajuta și va susține interesele bisericii greco-catolice pe raza sa de competență, în sensul că îi va asigura protecție și o va favoriza, prin neîndeplinirea atribuțiilor de primar,
va sprijini biserica greco-catolică să beneficieze în continuare de scutiri de impozite pentru clădirile proprietatea unității de cult, situate pe raza Mun. Beiuș, nu va aplica sancțiuni contravenționale pentru fațadele deteriorate ale clădirilor proprietatea acesteia.

În perioada iunie-august 2014, inculpatul Domocoș Adrian Nicolae, în calitate de primar al mun. Beiuș, a pretins și primit de la reprezentanții Episcopiei Române Unite cu Roma Greco-Catolică Oradea, inculpații Bercea Virgil și Constantin Mircea Ovidiu Mihăilă, un imobil, proprietatea bisericii, printr-un contract de parteneriat pe o perioadă de 25+5 ani, în favoarea aceleiași societăți comerciale pe care o controla.
De data aceasta, inculpatul Domocoș Adrian Nicolae, pe lângă faptul că trebuia să nu-și îndeplinească atribuțiile de serviciu, în sensul arătat mai sus, a promis că va elibera o autorizație de funcționare pentru un magazin de comercializare a peștelui, aflat în proprietatea episcopiei.

În perioada 2009 – 2014, inculpatul Domocoș Adrian Nicolae împreună cu inculpații Blaga Doina Daniela și Morgovan Nelu-Florin nu au întreprins niciun demers pentru impozitarea și impunerea din oficiu a clădirilor aflate în proprietatea bisericii greco-catolice, pe raza municipiului Beiuș, cunoscând că sunt folosite de proprietar pentru a desfășura activități economice. (…)

În perioada 2011-2014, inculpatul Domocoș Adrian Nicolae a reprezentat în fapt SC Alge Dom Com SRL Beiuș, desfășurând activități și operațiuni financiare realizate ca acte de comerț, specifice funcției de administrator de fapt al unei societăți comerciale, incompatibilă cu funcția de primar. (…)
La data de 17 septembrie 2014, cu ocazia percheziției domiciliare efectuate la locuința inculpatului Domocoș Adrian Nicolae, organele de urmărire penală au identificat și ridicat o arma cu aer comprimat, neletală din categoria celor supuse autorizării, de fabricație chinezească, fără serie de identificare, calibru 4,5 mm, aflată în stare de funcționare și o cantitate de muniție, compusă din: 412 cartușe de vânătoare cu alice calibru 12, 133 cartușe de vânătoare cu alice calibru 20, 25 cartușe de vânătoare cu alice calibru 16, 8 cartușe cu glonț calibru 308Win, 291 proiectile calibru 4,5 mm, toate aflate în stare de funcționare, deținute de inculpat fără drept
”, detaliau procurorii.

După aceste acuzații, fostul primar a fost condamnat definitiv în decembrie 2018 la 5 ani și 8 luni închisoare cu executare. Pe lângă aceasta, lui Domocoș și i-a fost interzis – pe o perioadă de 2 ani de la executarea pedepsei închisorii, a drepturilor de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, de a deține, purta și folosi orice categorie de arme și de a ocupa funcția, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfășura activitatea de care s-a folosit pentru săvârșirea infracțiunilor.

Fostul edil a fost dus în penitenciar chiar în decembrie 2018 și a executat câțiva ani, până în septembrie 2021, când la Judecătoria Timișoara a admis propunerea formulată de Comisia de liberări condiţionate din cadrul Penitenciarului Timişoara, astfel că s-a dispus liberarea acestuia.


Articolul precedentErica: robotul care învață să râdă la momentul potrivit
Articolul următorPreședintele PNL București asigură că nu există vreo intenție de a i se retrage sprijinul politic lui Nicușor Dan