Noul președinte ale al Consiliului Județean Constanța, Mihai Lupu, vrea să ridice nivelul de trai al locuitorilor de pe litoral. Mihai Lupu susține că Regiunea de Sud-Est a României, formată din județele Tulcea, Galați, Brăila, Buzău, Constanța şi Vrancea, este pe penultimul loc în Europa în ceea ce privește indicatorul de competitivitate, potrivit Indicelui European Regional al Competitivității.
„În ultimele două luni și jumătate, am fost în fiecare zi în județul Constanța. Am vizitat cele mai defavorizate comunități, am văzut realitatea pe care PSD nu doar că a ținut-o ascunsă, dar a ignorat-o cu desăvârșire timp de 20 de ani. Timp de două decenii, sărăcia s-a transformat într-o grea sentință ereditară. Accesul la educație și la servicii medicale a devenit un lux de neimaginat pentru mulți dintre constănțenii din județ. Familiile defavorizate nu au avut niciun sprijin real pentru integrarea în câmpul muncii și pentru stimularea școlarizării. Persoanele cu dizabilități nu au beneficiat de faptul că suntem la malul mării, avem facilități balneare și putem oferi îngrijire de cea mai bună calitate. Mediul de afaceri nu a fost încurajat absolut deloc. În ciuda amplasamentului strategic şi a infrastructurii destul de bune, Constanța nu a reușit să atragă niciun investitor major în ultimii ani. Din punctul de vedere al salariului mediu, se situează abia pe locul 11 în rândul celor 41 de orașe mari din ţară, conform studiilor realizate de Banca Mondială. Suntem județul fără niciun parc industrial, deși avem autostrăzi, port și aeroport și canalul Dunăre-Marea Neagră. Avem cetăți antice, dar nu avem infrastructură să ajungă turiștii la ele. Avem podgorii, dar nu avem turism viticol. De ce? Din nepăsarea autorităților. Tocmai pentru că vreau să pun punct acestei ere în care sfidarea și nepăsarea au mers mână în mână, am candidat la funcția de Președinte al Consiliului Județean, sub semnul ÎMI PASĂ. Vreau ca toți acei oameni cu care am vorbit zi de zi în ultimele luni să știe că avem proiecte și soluții pentru ei și că am alături de mine o echipă puternică ce va pune Constanța pe locul pe care îl merită”
a explicat Mihai Lupu. Mihai Lupu a fost deputat PNL între 2008-2016. El a ocupat și funcția de director general al companiei Oil Terminal. Reamintim că, candidatul PNL la funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean Constanţa, Mihai Lupu, a câştigat alegerile locale cu peste 100.000 de voturi, potrivit datelor publicate de Autoritatea Electorală Permanentă.
Potrivit datelor de pe site-ul AEP, Mihai Lupu a avut un avans de peste 33.000 de voturi faţă de următorul clasat, candidatul PSD – Felix Stroe, el obţinând 101.608 voturi faţă de doar 68.596, cu cât a fost creditat social-democratul şi doar 36.731 de voturi cât a avut Remus Negoi – reprezentantul USR-PLUS. De asemenea, la alegerile pentru consilierii judeţeni, PNL s-a clasat tot pe primul loc, cu 97.079 de voturi, urmat de PSD – 61.904 voturi şi de USR-PLUS cu 34.810 voturi.
În judeţul Constanţa a fost înregistrată o prezenţă la vot de 46,28%.