Sursă foto: Pixabay
Sursă foto: Pixabay

Doi piloți Air France au fost implicați într-o altercație în timpul zborului.

Incidentul a avut loc chiar în cabina avionului A320 care se îndrepta de la Geneva la Paris.

Potrivit CNN, conflictul, care a avut loc în iunie 2022, a dus la suspendarea ambilor piloți. Decizia suspendării a fost comunicată astăzi, 30 august.

Incidentul a fost rezolvat rapid fără a afecta desfășurarea sau siguranța zborului. Traseul a continuat în mod normal. Piloții în cauză sunt, în prezent suspendați. Ambii așteaptă o decizie managerială cu privire la consecințele incidentului”, a declarat un purtător de cuvânt al companiei aeriene într-un comunicat.

Air France reamintește că siguranța clienților săi și a membrilor echipajului este prioritatea absolută a companiei

Deși incidentul a avut loc în urmă cu două luni, a devenit public datorită unui articol publicat săptămâna trecută în ziarul La Tribune.

Biroul de anchetă și analiză pentru siguranța aviației civile (BEA), departamentul guvernamental francez care supraveghează industria aviației, a declarat că a emis o recomandare de siguranță cu privire la respectarea procedurilor de către operator.

Nerespectarea procedurilor de zbor nu reprezintă un caz izolat

Raportul BEA spunea că piloții nu au respectat procedurile de scurgere de combustibil. Aceste proceduri necesită oprirea motorului afectat pentru a reduce riscul de incendiu. Prin urmare, a rezultat ”o reducere substanțială a marjei de siguranță a zborului, incendiul fiind evitat, în mod întâmplător”.

Potrivit BEA, acesta nu este un caz izolat. După mai multe investigații, agenția a observat că echipajele în cauză nu au efectuat, din diverse motive, voluntar sau nu, anumite proceduri, într-o manieră conformă.

Articolul precedentNicolae Ciucă: ”Pregătim începerea anului școlar preuniversitar în condiții cât mai bune pentru aproape trei milioane de copii”
Articolul următorMinistrul Transporturilor a precizat că există posibilitatea desființării TAROM
Cristina Antal
Jurnalist full-time / Pesimist part-time