În comuna Porumbacu de Jos, județul Sibiu, doi consilieri locali PNL sunt anchetați pentru furtul unui excavator pe șenile, scrie Turnul Sfatului.
Astăzi, 12 iulie, instanța a emis mandat de arestare pentru aleșii locali, iar în acest dosar este implicat și fratele viceprimarului comunei Porumbacu de Jos, angajat al primăriei pe post de operator de buldoexcavator.
Excavatorul aparținea unei societăți ce avea lucrări în comună, iar duminică, utilajul nu a mai fost găsit de reprezentanții societății. Contactat de jurnaliștii de la Turnul Sfatului, viceprimarul a declarat că se află în concendiu și nu poate să ofere niciun răspuns cu privire la acest caz.
Activități „periculoase” în afara Primăriei. Consilierii locali PNL au fost arestați preventiv pentru 30 de zile
De asemenea, primarul comunei Porumbacu de Jos a declarat că nu are mai multe detalii, precizând că va reveni cu o declarație oficială după ce instanța se va pronunța.
Astăzi, 12 iulie, instanța a admis arestarea preventivă a celor doi consilieri locali PNL pentru o perioară de 30 de zile.
„Se dispune arestarea preventivă a inculpaţilor Malangă Adrian-Nelu și Stoica Mirel-Mihai, pe o durată de 30 de zile, fiecare, cu începere de la data de 12 iulie 2022 şi până la data de 10 august 2022, inclusiv. Respinge cererea inculpaţilor de luare a măsurii controlului judiciar”, se arată în încheierea instanței.
Reamintim că cei trei bărbați, în vârstă de 39, 44, respectiv 49 de ani, au sustras un excavator pe șenile.
În urmă cu câteva luni, un primar liberal a fost omorât în bătaie de un consilier local și de viceprimar în județul Brașov. Cei prezenți au declarat că aleșii locali ar fi băut la ferma viceprimarului, după care au plecat la casa consilierului local. Din cauza unor neînțelegeri legate de fermele pe care le au în satul Lovnic, cei trei s-au luat la bătaie.
Primarul a fost transportat de urgență la Spitalul Județean Brașov, unde a intrat în comă, iar la scurt timp a decedat.
Citește și articolul: TNL București are „viitor” : Noul lider, Denis Ilinescu, anchetat pentru posesie de droguri