Sursa foto: Facebook/ Denis Ilinescu

Criza de resurse umane prin care trece PNL nu reprezintă o noutate, iar acest lucru s-a resimțit la alegerile pentru funcția de președinte al TNL București, unde Denis Ilinescu a câștigat fără a avea un contracandidat, scrie Gândul.ro.

Alegerile s-au desfășurat în prezența prim-ministrului Nicolae Ciucă, iar în spatele tânărului ce va continua să reprezinte, cu succes, modul de a face politică al PNL, este viceprimarul Bucureștiului, Stelian Budjuveanu, cel care l-a propus pentru această funcție și Ciprian Ciucu, șeful PNL București, un susținător al tănărului liberal.

Un „președinte” cu un trecut rebel. Denis Ilinescu, tânărul „perfect” pentru funcția pe care o ocupă

Noul președinte al TNL București provine de la PNL Sector 4, iar trecutul lui „îl califică” pentru o asemenea funcție. Denis Ilinescu a fost reținut în 2018 pentru posesie de stupefiante, iar drogurile găsite asupra sa au fost depuse la camera de corpuri delicte a Poliției Române.

După trei luni, DIICOT a considerat că Ilinescu nu este un infractor periculos și nu a continuat urmărirea penală, iar la doar 12 zile de la înregistrarea dosarului la Tribunalul București, dosarul a primit termen și s-a soluționat.

La nici un an distanță, Ilinescu a mai apărut într-un dosar tot pentru posesie de stupefiante, dar a reușit să scape și de acesta. Mai mult, dosarele sale au fost șterse, ulterior, de pe portalul Ministerului Justiției.

„Abonat” la probleme, noul lider al TNL București a fost cercetat, în urmă cu doi ani, de procurorii de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului pentru conducere fără permis. „Minunea” s-a întâmplat, iar procurorii au decis să renunțe la umărirea penală a lui Ilinescu.

Ziarul de Investigații a prezentat pe larg despre felul în care  PSD și PNL „încalecă” statul cu dive, cârciumari, foști procurori, gestionari și cu un funcționar al Primăriei Lehliu-Gară

Nimeni din conducerea liberală nu a comentat alegerea noului tânăr „cu schelete în dulap” în această funcție. Colac peste pupăză, ministrul de Interne, Lucian Bode, prezent și el la eveniment, a venit să-l susțină pe Denis Ilinescu, în ciuda trecutului său cu legea.

Citește și articolul: „Top secret”. Cum au devenit „confidențiale”, ca să nu apară în declarațiile de avere, salariile de mii de euro ale angajaților de la Hidroelectrica

Articolul precedentBacalaureatul se schimbă; programa/modul de predare – pe când?
Articolul următorDelta Dunării – destinația sigură de vacanță pentru mii de turiști
Pixul și foaia sunt nelipsite din ghiozdan. Poate și vreo 2,3 cărți. Bucătar, barman, voluntar și acum redactor. Iar lista poate continua.