Turnul Eiffel/Pixabay/TheDigitalArtist
Turnul Eiffel/Pixabay/TheDigitalArtist

Când a fost ridicat, în 1889, faimosul Turn Eiffel urma să reziste 20 de ani, înainte să fie dezmembrat.

Cu toate acestea, 133 de ani mai târziu, turnul este încă în picioare, nu atât datorită proiectării, ci mentenanței, scrie The Guardian.

Paradoxal, o serie de note confidențale care au ajuns într-o revistă franceză sugerează că monumentul este într-o stare jalnică, fiind plin de rugină.

”Dacă Gustave Eiffel ar vizita turnul ar avea un infarct”, a declarat un manager al administratorului turnului Eiffel, sub anonimat

Cunoscut ca fiind unul dintre simbolurile Parisului, monumentul de 324 de metri înălțime, care cântărește 7.300 de tone, a fost ridicat cu ocazia expoziției mondiale din 1889.

Are aproximativ 2.5 milioane de nituri și este construit din fier tratat printr-un proces care elimină carbonul din metal, rezultând un produs mult mai pur și rezistent.

Turnul va fi supus unui proces de revopsire de 70 de milioane de euro

Acțiunea se va desfășura înaintea Jocurilor Olimpice de la Paris din 2024, aceasta urmând să fie a 20-a oară când monumentul este vopsit.

O treime din suprafața turnului urma să fie sablată și revopsită. Este nevoie de două staturi de vopsea, însă întârzierile provocate de pandemia de COVID-19 înseamnă că doar 5% din structură va primi acest tratament.

Articolul precedentAndrei Caramitru: ”Avem cele mai mici datorii externe din UE, ok? Repetați după mine. Cele mai mici datorii”
Articolul următorUSR, săgeți către Guvernul Ciucă. Mai puțin de un sfert din cardurile pe care va fi încărcată suma de 250 de lei au fost distribuite până în prezent
Cristina Antal
Jurnalist full-time / Pesimist part-time