Seceta prelungită din județul Iași i-a determinat pe locuitorii din comuna Coarnele Caprei să se roage pentru ploaie.
Alături de mai mulți preoți care au oficiat slujba, oamenii au aprins lumânări și au îngenuncheat, în așteptarea unui miracol.
Împreună cu preoții din comuna din Iași, Iulian Apopei și Petru Constantinescu, enoriașii din parohia Coarnele Caprei s-au rugat pentru ploaie
Locuitorii comunei ieșene au decis că este nevoie de rugăciuni pentru că valul de caniculă va dura, iar mai multe fântâni din comună au început să sece.
Deoarece canicula persistă în tot județul din Moldova, localnici din satul Arama s-au alăturat locuitorilor comunei Coarnele Caprei și s-au rugat, împreună, în așteptarea ploii.
În comună, a avut loc un real pelerinaj, oamenii purtând icoane în brațe și aprinzând numeroase lumânări.
Și primăria din Cudalbi, județul Galați, a apelat la preoți pentru a scăpa de secetă
În cursul acestei săptămâni, mai mulți preoți din Cudalbi, însoțiți de primar și de localnici, s-au rugat pentru ploaie, în mijlocul unui lan de floarea soarelui.
Într-un text distribuit pe contul de Facebook, Grigore Gheonea, edilul comunei, a precizat că, datorită temperaturilor foarte ridicate şi a secetei din ultima perioadă, păşunile şi culturile au fost afectate, ameninţând cu foamete.
Prin urmare, primăria a decis ca, în locul irigațiilor, să apeleze la preoți și la multă rugăciune.