O scurtă căutare pe Google a întrebării de mai sus îți va arăta instant informații pe care probabil nu le știai. Anume – faptul că talentul de tip IT este la un nivel extrem de înalt în România și că aceasta din urmă a devenit hubul tehnologic al Europei, mai mult sau mai puțin.
Lâsând la o parte alte probleme ale acestei țări, este destul de evident că aceasta stă bine la capitolul tehnologie. De altfel, câțiva dintre cei mai mari furnizori de jocuri de noroc online din această parte a Europei, precum NetBet, se află în România. Din moment ce iGaming-ul este, în momentul de față, una dintre cele mai profitabile industrii – alături de tehnologiile aferente – este clar că România nu numai că este un hub tehnologic popular, dar știe și să profite la maxim de pe urma noilor tehnologii.
3 ingrediente pentru succes
Contrar așteptărilor, nu a avut loc vreo revelație la nivel tehnologic în România care a cauzat transformarea acesteia într-un hub tehnologic. În schimb, țara se bazează strict pe 3 ingrediente pe care, aparent, administratorii afacerilor în domeniul IT le folosesc foarte bine:
- Forță de muncă specializată în domeniul tehnologiei – România are printre cei mai buni IT-iști din lume, uneori chiar și la capitolul hacking. Probabil nu ai uitat de povestea românului care a spart site-ul Pentagonului. Țara are tineri dedicați pentru care IT-ul și tehnologia sunt adevărate pasiuni – iar acest lucru se vede!
- Studii superioare de informatică și nu numai – totodată, sistemul de învățământ românesc excelează la capitolul informatică, programare și așa mai departe. Dacă acum 10-15 ani toți programatorii erau self-taught, în ziua de astăzi cei pasionați au la dispoziție programe de studii superioare de informatică cu adevărat cuprinzătoare.
- O industrie solidă de outsourcing – România este cunoscută pentru numărul ridicat de imigranți și angajați străini care îi trec pragul. Afacerile românești din domeniul IT/tehnologic sunt în stare să aducă un angajat în țară indiferent de locația acestuia. Desigur, beneficiile relocării sunt pe măsura.
La ce contribuie aceste trei ingrediente?
Povești de succes tehnologic de pe teritoriul României
Nu orice țară din Europa se poate mândri cu sedii ai marilor giganți din domeniul tehnologic precum Oracle și IBM (și nu numai. România, în schimb, îi găzduiește pe amândoi. Totodată, industria tehnologică din această țară a lucrat și cu specialiști în automatizare, precum UiPath.
Mai mult decât atât, câteva companii dezvoltatoare de noi tehnologii au reușit să atragă și investiții de la câțiva din giganții menționati, precum Oracle, Facebook și IBM.
Nu în ultimul rând, să nu uităm de românii de la BitDefender. Aceasta este o companie care activează în domeniul securității cibernetice, este cunoscută la nivel global de mai bine de 10 ani și este, după cum s-ar spune, 100% românească.
Apoi, clădirile birourilor de afaceri din București sunt în permanență decorate cu sigle cunoscute la nivel mondial, precum Ubisoft, Electronic Arts (România se descurcă foarte bine și la partea de dezvoltare jocuri video).
Astfel, țara nu duce lipsă de tehnologie, din toate punctele de vedere.
Există, totuși și probleme
Evident, una dintre cele mai mari probleme are hubului tehnologic România este infrastructura acesteia. Țara ar putea fi numită hub tehnologic global și nu doar European dacă ar apărea îmbunătățiri la nivelul drumurilor, transporturilor și corupției, desigur.