Foto: Pixabay
Foto: Pixabay

Statul turc a înaintat o cerere oficială la ONU, insistând să își schimbe numele.

Conform solicitărilor, Turcia are în vedere schimbarea numelui republicii în toate documentele oficiale, redactate în limbi străine

Numele Turciei trebuie să fie scris în conformitate cu normele fonetice turcești

Finalizăm procesul de creștere a valorii țării noastre ca brand, început de președintele nostru Tayyip Erdogan. Am trimis o scrisoare secretarului general al ONU. Astfel, înregistrăm numele țării noastre, la ONU, ca Türkiye”, a scris Mevlut Cavusoglu pe Twitter, potrivit Daily News.

Potrivit ziarului Sabah, ONU a dat curs solicitării Turciei.

Secretarul general al ONU, António Guterres, a primit o notificare din partea ministrului turc de Externe cu privire la redenumirea. Schimbarea numelui țării intră în vigoare din momentul primirii acestei scrisori”, a declarat oficialul.

În loc de denumirea tradițională Turcia (Turkey), toate forurile internaționale și documentele oficiale vor folosi Türkiye, așa cum se pronunță în limba turcă

Inițiativa de a folosi numele țării sub denumirea de ”Türkiye” pe platformele naționale și internaționale a început în decembrie 2021 cu un decret semnat de președintele Erdogan.

Pasul actual este menit să finalizeze în mod oficial această campanie de PR a Ankarei. În plus, țara continuă să promoveze, în mod activ, marca Türk mal („Made in Turkey”) în lume, arată Știri pe Surse.

Tot în ianuarie, Fahrettin Altun, șeful departamentului de relații publice al administrației prezidențiale turce, preciza că Turcia ”a devenit o țară mare și puternică care nu doar consumă, ci și produce”.

Articolul precedentTragedie de Ziua Copilului: O fetiță a fost ucisă de o șoferiță fără permis
Articolul următorUn rus născut cu o deformare severă a plecat la război pentru a strânge bani de operație
Cristina Antal
Jurnalist full-time / Pesimist part-time