Ministrul Marius Budăi va propune eliminarea procentului din PNRR pentru pensii 

Fiecare stat membru ar trebui să aibă independenţa de a-şi decide politicile sociale şi economice

Ministrul Muncii, Marius Budăi, va propune eliminarea procentului din Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă pentru pensii, deoarece „în nicio lege a pensiilor din UE” nu este prevăzut încadrarea până la un anumit procent. Media europeană privind ponderea pensiilor în PIB este între 12,5% şi 13%, România dorind rezolvarea inechităţilor, a subliniat ministrul Muncii. Fiecare stat membru ar trebui să aibă independenţa de a-şi decide politicile sociale şi economice, a subliniat ministrul Muncii.

„Aş merge pe rezolvarea inechităţilor, în principal. Noi, în Legea 127, când am promovat-o în Parlament, am avut un procent de 11,7%, conştienţi fiind că puterea economică a României nu ne poate duce chiar la media UE, dar trebuie să tindem şi noi acolo. Eu aş elimina total procentul. Nu scrie nicăieri, în nicio lege a pensiilor din UE, şi chiar m-am interesat, nu scrie că ne încadrăm în atât. Nu scrie. Eu voi propune eliminarea procentului. Reprezentanţii Comisiei Europene au fost de acord, şi mai ales Banca Mondială a fost de acord şi a spus Comisiei Europene că fiecare stat membru ar trebui să aibă independenţa de a-şi decide politicile sociale şi economice. Bineînţeles, respectând reglementările Tratatului pentru că suntem un stat membru al Uniunii Europene şi suntem un susţinător al proiectului european. Sunt proeuropean convins şi de aceea spun că prin preocupările sale un stat trebuie să aibă independenţa în a-şi decide politicile”, a afirmat Marius Budăi.

Ministrul Muncii: Nu înţeleg de ce în PNRR trebuie să fim condamnaţi la sărăcie

Ministrul Muncii susține renegocierea mai largă a PNRR. „Nu înţeleg de ce în PNRR nu avem niciun euro pentru managementul apei în România, pentru irigaţii. Trebuie să discutăm acest aspect. Nu înţeleg de ce în PNRR trebuie să fim condamnaţi la sărăcie. Şi acest aspect trebuie să fie discutat şi cu siguranţă va fi discutat. Vă spun sincer: nu m-am temut nici când un anumit premier mi-a cerut demisia. Nu mă voi teme nici de acum încolo şi nu voi renunţa”, a susţinut Budăi.

Marcel Ciolacu: Modificarea Constituției nu reprezintă o urgență

Articolul precedentMarcel Ciolacu: Modificarea Constituției nu reprezintă o urgență 
Articolul următorFostul ministru al Digitalizării, afară din partid: „USR sau orice altă formațiune politică reformatoare ar fi bine să-și facă un control de dioptrii politice”