Variola maimutei
Variola maimutei. Sursa foto: hotnews.ro

 Comisia Europeană a anunțat că Uniunea Europeană va achiziționa în grup vaccinuri şi tratamente împotriva variolei maimuţei. România a solicitat 1.000 de doze de vaccin, a declarat ministrul Sănătății, Alexandru Rafila. „Noi nu avem (vaccin, n.red.), sunt puține țări care au și o să existe un mecanism de distribuție”, a precizat ministrul Alexandru Rafila.

Vaccinul care va fi folosit este cel împotriva variolei

Deoarece această boală a fost eradicată la nivel global, vaccinul se produce în cantități mici. Uniunea Europeană pregăteşte achiziţii în grup de vaccinuri şi tratamente împotriva variolei maimuţei („monkeypox”). Comisia Europeană a precizat că „procedurile exacte” de procurare „urmează să fie stabilite împreună cu statele membre în zilele următoare”.

Organismul european Health Emergency Response Authority (HERA) „cooperează cu statele membre şi producătorii pentru a procura vaccinuri şi tratamente împotriva variolei maimuţei”, a anunţat un purtător de cuvânt al CE însărcinat cu probleme de sănătate, Ștefan De Keersmaecker.

„Procedurile exacte vor fi stabilite cu statele membre în zilele următoare”, a precizat oficialul

Spania a anunţat că vrea să achiziţioneze vaccinul Imvanex şi tratamentul antiviral Tecovirimat printr-o achiziţie în grup la nivelul Uniunii Europene. Imvanex, este produs de laboratorul Bavarian Nordic, fiind un vaccin de generaţia a treia . Vaccinul a fost autorizat în Uniunea Europeană din 2013,  fiind indicat împotriva variolei la adulţi. Numărul cazurilor confirmate de varola maimuţei în lume a crescut miercuri la 219 în afara ţărilor în care boala este endemică, potrivit unui bilanţ al Centrului European de Prevenţia şi Controlul Bolilor (ECDC).

Variola maimuței este un patogen din familia Orthopoxvirus, transmis prin lichide corporale contaminate sau contact fizic apropiat cu persoane sau animale infectate. După aproximativ o săptămână sau două de la infectare, virusul provoacă febră, dureri de cap, dureri musculare, epuizare și inflamarea ganglionilor limfatici. Câteva zile mai târziu poate apărea o erupție cutanată, de obicei în zone feței, care poate duce la dezvoltarea unor pustule care formează o crustă înainte să se vindece în următoarele săptămâni.

Greenpeace România: ”Trebuie să acționăm pentru pace. Fiecare minut contează”

Articolul precedentDin 20 iunie, Pasajul Unirii din Capitală va fi închis circulației
Articolul următorCiucă anunță noi facilități pentru firme