Senatorul AUR Claudiu Târziu a vorbit aseară despre variantele pe care formațiunea politică le are în vedere în perspectiva în care ar prinde guvernarea în 2024, în ceea ce privește numirea unui ministru la Finanțe, iar numele supus discuției a fost cel al lui Eugen Orlando Teodorovici, în condițiile în care acesta din urmă s-a afișat alături de liderii partidului la o dezbatere, la începutul acestui an.
În cadrul unei intervenții la Realitatea TV, Târziu a ținut însă să înăbușe în fașă speculațiile pe această temă, arătând că au, firește „cel mai potrivit om” pentru acest portofoliu.
Iar „cel mai potrivit om” nu ar fi Teodorovici, în ciuda invitației primite și onorate de acesta în februarie, când fostul ministru al Finanțelor în guvernele PSD a a vorbit în Parlament despre criza facturilor la energie alături de George Simion și Claudiu Târziu, entuziasmat că „un partid politic aflat în opoziție este preocupat și încearcă să găsească soluții la problemele curente care afectează profund atât viața de zi cu zi a românilor, cât și economia, în ansamblul său”.
Însă, din ce a reieșit din discuția televizată și din ce a explicat aseară și Claudiu Târziu, AUR doar a făcut un soi de „gest” față de Teodorovici, pe care nu îl vede totuși ca pe un potențial ministru propus de formațiune.
„Avem cel mai potrivit om care poate să conducă finanțele în România, chiar cel mai potrivit”, a arătat Târziu, subliniind că nu este vorba „în niciun caz” despre Eugen Orlando Teodorovici. „L-am invitat la o dezbatere publică organizată de AUR, la care participau și specialiști pe alte domenii, atât”, a explicat Târziu alăturarea.
Ce este cert e că AUR face totuși planuri în eventualitatea unei victorii la viitoarele alegeri parlamentare din 2024 și analizează diverse variante de miniștri și premieri:
„Vom desemna cea mai potrivită persoană din partid capabilă să conducă un guvern pe acel program politic pe care-l vom stabili. Nu mai dau nume pentru că am mai făcut-o odată și nu vreau să mai repet experiența și este, oricum, prea devreme. În momentul în care vom veni la guvernare vă asigur că vom fi pregătiți”.