Sursa foto: stiripescurt.ro

Politicianul român Marian-Jean Marinescu, alături de mai mulți colegi din Parlamentul European, a discutat cu autoritățile din Vama Isaccea cu privire la numărul de refugiați ucraineni care intră zilnic în țara noastră.

Acesta a declarat că este nevoie de o suplimentare de personal deoarece se lucrează atât ziua, cât și noaptea, bacul funcționând 24 de ore din 24.

De asemenea, Marinescu a spus că este nevoie de o investiție în porturile românești deoarece acestă criză provocată de Putin nu se „va termina mâine”, iar numărul refugiaților ce vor ajunge în România va continua să crească.

„(…) Trebuie să acoperim şi acest necesar cât se poate, pentru că, e adevărat, nu cred că se va termina mâine această criză, dar noi sperăm să nu fie nici foarte, foarte lungă şi să investeşti în ceva care poate într-un an sau doi poate că nu va mai fi utilizat este un semn de întrebare. Adică, trebuie să judeci echilibrat această situaţie”, a spus europarlamentarul român.

Războiul din Ucraina, o oportunitate pentru țara noastră

Senatorul PNL Toma Petcu a precizat, la finalul întâlnirii cu autoritățile de la Vama Isaccea, că există mai multe discuții pentru ca taxele AFDJ să fie reduse, afirmând că ele sunt bine argumentate în buget.

„(…) Aceste sume, dacă tot cresc datorită numărului mare de nave care tranzitează în această perioadă canalul, şi se vede clar acest lucru, să putem dirija aceste sume pentru amenajarea canalelor din Delta Dunării, acele canale care nu sunt prevăzute în proiectele de decolmatare ale Rezervaţiei”, a afirmat Petcu, potrivit Agerpres.

Totodată, Eugen Țapu Nazare, președintele Comisiei de antreprenoriat și turism din Senat, a anunțat că este nevoie ca și în sectorul privat, angajații să primească vouchere de vacanță, pentru sprijinirea turismului intern.

„Doresc să formez un grup de lucru cu comisiile din Parlamentul României şi ministerele de linie, Antreprenoriatului şi Turismului, Economiei, Transporturi şi Ministerul de Finanţe. Nutresc speranţa că în bugetul din 2023 vom avea prinse aceste vouchere de vacanţă. Ar fi o stimulare foarte mare a turismului intern”, a mai spus Nazare.

Între 23 și 25 mai, membri ai Comisiei pentru transport și turism din cadrul Parlamentului European vizitează țara noastră. Primele întâlniri au avut la la București, după care au fost vizitate județele Constanța și Tulcea.

Miercuri, parlamentarii europeni vor vizita punctul de trecere a frontierei Giurgiuleşti, judeţul Galaţi, apoi podul peste Dunăre, judeţul Brăila.

Citește și articolul: Majestatea Sa Margareta, în vizită la punctul de trecere a frontierei din Isaccea

Articolul precedentEste Eugen Teodorovici omul AUR la Finanțe? Explicațiile lui Claudiu Târziu
Articolul următorCiucă a vorbit după 147 de ani de liberalism despre coaliția cu PSD – una „împotriva firii”, și a spus despre Roberta Anastase că a fost președinte al partidului
Pixul și foaia sunt nelipsite din ghiozdan. Poate și vreo 2,3 cărți. Bucătar, barman, voluntar și acum redactor. Iar lista poate continua.