Sursă foto: Facebook: Crin Bologa
Sursă foto: Facebook: Crin Bologa

Procurorul şef al DNA și-a exprimat nemulțumirile în ceea ce privește prelungirea termenelor pentru soluţionarea dosarului Tel Drum în care este anchetat fostul preşedinte al PSD Liviu Dragnea.

În același timp, Crin Bologa a ținut să adauge că speră ca, pe durata mandatului său, să fie dată soluţia finală de către procurorul de caz.

Procurorul șef al DNA, despre judecata lui Liviu Dragnea: ”Sigur că şi acolo se bucură de prezumţia de nevinovăţie”

În cadrul emisiunii Insider Politic de la Prima Tv, Bologa a venit cu precizări referitoare la dosarele în care este anchetat fostul lider PSD Liviu Dragnea, arată Știri pe Surse.

Acesta a declarat cî dosarul (privind vizita în SUA -n.r.) este deja trimis în judecată. Prin urmare, acesta a reiterat că faptele de care este acuzat Dragnea au fost săvârşite în calitate de preşedinte al Camerei Deputaţilor şi şef de partid.

Sigur că şi acolo se bucură de prezumţia de nevinovăţie. Eu am zis despre posibilele fapte de corupţie pentru care a fost trimis în judecată”, a explicat Bologa.

Întrebat de stadiul dosarului Tel Drum, Bologa a explicat că se aşteaptă soluţia procurorului

Dosarul de care vorbim, dosarul Tel Drum, acolo avea calitatea de preşedinte al Consiliului Judeţean, acolo a fost pus sub acuzare, nu mai este suspect, este inculpat. Iar procurorul de caz afirmă că este în stadiu de redactare a soluţiei. Acum eu nu ştiu ce soluţie va da. Nu par foarte mulţumit pentru că cel care a condus DNA a înainte de a veni eu interimar, a dat anumite termene şi aceste termene s-au prelungit, s-au prelungit. Sigur că sunt motivate de procurorul de caz. Dosarul este în lucrare, în permanenţă, deci nu au fost perioade de timp în care s-a aflat în nelucrare, numai că lumea aşteaptă foarte mult finalizarea acestui dosar. Imediat îmi expiră mandatul şi nu am văzut Tel Drum finalizat. Aş vrea să îl văd mai mult ca oricine”, a mai afirmat şeful DNA.

Articolul precedentA fost depistat primul caz suspect de variola maimuței în Grecia
Articolul următorPreședinta Ungariei s-a pozat cu borna vopsită în tricolorul Ungariei de pe Piatra Secuiului
Jurnalist full-time / Pesimist part-time