Vladimir Putin a declarat, marți, că planul Uniunii Europene de a renunța definitiv la petrolul rusesc este greu de atins, atâta timp cât pentru unele țări europene este imposibil să abandoneze rapid petrolul din Rusia.

Negocierile între statele membre ale Uniunii Europene privind un embargo petrolier împotriva rusiei au eșuat din cauza vetoului Ungariei, țară ce este dependentă de importurile de țiței din Rusia.

„Evident, unele state din UE, în a căror balanţă energetică ponderea hidrocarburilor ruseşti este deosebit de ridicată, nu vor putea să facă asta multă vreme, să renunţe la petrolul nostru”, a spus Putin, potrivit Agerpres.

Sancțiunile occidentale, vinovate pentru creșterea prețului la petrol

De asemenea, liderul de la Kremlin a mai explicat faptul că sancțiunile occidentale au provocat creșterea prețului țițeiului la nivel mondial, precizând că renunțarea la energia furnizată de Rusia va face ca țările din Europa să plătească cele mai mari prețuri din lume pe termen lung.

Mai mult, Putin a precizat că sancțiunile impuse au provocat creșterea inflației în toată Europa. Cu toate acestea, situația Rusiei nu este bună, țara confruntându-se cu cea mai puternică scădere de petrol din ultimele decenii.

„Există schimbări tectonice pe piaţa petrolieră, iar încheierea afacerilor ca înainte, conform vechiului model, pare improbabilă”, a spus Putin.

Totodată, acesta a dat asigurări producătorilor de țiței că statul va oferi ajutor, inclusiv prin facilitarea accesului la credite şi asigurări.

Reamintim că prețul petrolului a început să crească după ce UE a confirmat că are în plan să se rupă definitiv de importurile de țiței din Rusia până la sfârșitul acestui an. Aceasta este cea mai extremă măsură anunțată de blocul comunitar, în contextul în care Rusia continuă atacul asupra Ucrainei.

Cu toate acestea, Ungaria a respins setul de sancțiuni propus de UE ce include embargoul asupra petrolului rusesc. Europarlametnarul Fidesz Balazs Hidveghi a precizat că o astfel de decizie ar afecta profund milioane de maghiari.

„Nu putem distruge industrii întregi şi opri funcţionarea unor afaceri întregi şi să lăsăm fără lucru milioane de oamen. Ne-ar afecta pe noi mai mult decât le-ar face rău ruşilor pe care vrem să-i sancţionăm”. Este nevoie de timp mai mult pentru a negocia detaliile unei asemenea decizii, a apreciat Hidveghi în urmă cu o zi.

Citește și articolul: Vladimir Putin: Occidentul suferă mai mult decât Rusia din cauza sancțiunilor impuse Moscovei

Articolul precedentANPC a aplicat o amendă de 10.000 de lei și a dispus oprirea temporară a activității la o pizzerie din Capitală
Articolul următorDreptate pentru minorii care au fost victimele unor infracțiuni sexuale. Ministerul Justiției a făcut anunțul
Andrei NARIȚA
Pixul și foaia sunt nelipsite din ghiozdan. Poate și vreo 2,3 cărți. Bucătar, barman, voluntar și acum redactor. Iar lista poate continua.