Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Hunedoara a precizat că o explozie a fost urmată de un incendiu, în noaptea de duminică spre luni.
Incidentul s-a produs în incinta internatului unui liceu din oraşul Călan.
Reprezentanții ISU au ținut să adauge faptul că focul a fost limitat imediat datorită intervenţiei a unui voluntar care îşi desfăşoară activitatea la Detaşamentul de pompieri din municipiul Hunedoara.
Nu au fost semnalate victime omeneşti
Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă, incidentul s-a produs din cauza unei acumulări de gaze.
Acesta a fost declanșat în una dintre camerele imobilului.
În plus, conform comunicatului emis de ISU Hunedoara, nu au fost înregistrate victime.
Cinci persoane au fost evacuate în urma intervenţiei pompierilor militari din Hunedoara şi Bretea Română
”Din fericire, un voluntar ce îşi desfăşoară activitatea în cadrul Detaşamentului de pompieri Hunedoara se afla în zonă în momentul producerii incidentului. Acesta a intervenit, fără să stea pe gânduri, cu un stingător, reuşind să lichideze incendiul. La sosirea forţelor, camera era inundată cu fum, iar pompierii au evacuat cinci persoane din interiorul imobilului”, a precizat ISU Hunedoara.
Conform comunicatului citat de G4 Media, o femeie care se afla în clădire a primit asistenţă medicală din partea echipajului de la Ambulanţă, deoarece a suferit un atac de panică.