Elena Udrea va fi extrădată în România și urmează să își ispășească condamnarea de 6 ani la închisoare, după ce o instanță din Sofia a acceptat cererea autorităților române, informează Digi24. Decizia instanței poate fi atacată de Udrea cu apel în 5 zile.
Săptămâna trecută autoritățile din Bulgaria au cerut Ministerului Justiției din țara noastră detalii cu privire la condițiile de detenție în care Udrea ar fi ținută după întoarcerea ei în România.
Judecătorii Curții de Apel de la Sofia au respins acesteia la decizia de arestare preventivă și actele medicale depuse de avocații Elenei Udrea. Judecătorii au precizat că actele nu indică faptul că rămânerea în arest i-ar agrava problemele medicale pe care le are.
Udrea a încercat să „jongleze” justiția din România pe tocuri
Reamintim că fostul ministru al Turismului a fost prinsă în Bulgaria, după ce a fugit din țară, cu câteva ore înainte ca instanța din România să o condamne la șase ani de închisoare cu executare în dosarul Gala Bute. Acesta a fost prinsă pe 8 aprilie, când încerca să treacă granița în Grecia.
Udrea a fost acuzată pentru luare și dare de mită, abuz în serviciu, complicitate de luare de mită, spălare de bani și evaziune fiscală în dosarul „Gala Bute”, ce a ajuns la instanța supremă în aprilie 2015.
De asemenea, în urmă cu patru ani, Elena Udrea a fost condamnată în acest dosar la șase ani de închisoare, dar la acel moment, ea se afla în Costa Rica, unde a cerut azil politic. În octombrie 2018, Udrea a fost reținută de Interpol, unde a fost încarcerată. În decembrie 2018 a fost eliberată, ca urmare a deciziei Curții Constituționale, care a hotărât că sunt ilegale completurile de 5 judecători de la instanţă supremă.
Citește și articolul: Partenerul Elenei Udrea cere ajutor de la Renate Weber: ”Sunteți mamă, luptați că o mamă!”