Comisarul european pentru mediu, Virginijus Sinkevičius, a criticat România pentru modul lent în care țara noastră a implementat legislaţia UE în domeniul mediului.
Prin urmare, Guvernul are datoria de a remedia cât mai repede problemele, data limită fiind finalul anului 2022.
Comisarul european pentru mediu: ”Nu există altă opțiune altă opţiune în afară sesizării Curţii de Justiţie”
Întrebat despre construcţiile de microhidrocentrale inclusiv în arii protejate, Comisarul a dat dreptate Agent Green și a anunțat că “acest proiect normativ este la Curtea Constituţională”.
”Aşadar, voi aştepta decizia CCR. Însă dacă legea va fi pusă în practică, fără a exista o notificare a Comisiei, nu avem nicio altă opţiune în afară sesizării Curţii de Justiţie”, a precizat comisarul.
Legat de fenomenul tăierilor ilegale, Virginijus Sinkevičius a adăugat că acesta este o problemă foarte mare în țara noastră
Acesta consideră că defrișările sunt, în primul rând, o activitate infracţională.
”Iar infracţiunile ar trebui să fie tratate ca atare, cu urmăriri penale, cu decizii ale judecătorilor, iar cei care sunt găsiţi vinovaţi să aibă pedepse pe măsură. Asta i-ar face să regândească întreaga lor activitate, dacă sunt şi sentinţe inclusiv cu ani de închisoare. Subiectul este cu atât mai important cu cât în UE nu mai există această problemă”, a declarat Virginijus Sinkevičius.
Comisarul a mai adăugat că România are nevoie de ajutor în ceea ce privește gestionarea problemelor de mediu și că își dorește să ajute statul român să pună în aplicare aceste metode. Asta înseamnă, în primul rând, respectarea regulilor stabilite de comun în legislaţie.
”Până la urmă, asta ar ajuta şi cetăţenii români, pentru că ar beneficia de o industrie forestieră pusă la punct. Mai este şi discuţia despre sistemul SUMAL. Este un sistem care ar permite monitorizarea, raportarea şi aşa mai departe. Acesta ar contribui foarte mult la prevenirea exploatării forestiere ilegale”, a conclus Sinkevičius.