Lia Olguța Vasilescu, actualul primar al Craiovei, a venit cu vești nu prea îmbucurătoare pentru pensionari. Ea a precizat că potrivit angajamentelor luate de Guvernul Cîțu prin PNRR, bugetul sistemului de pensii va scădea. Nicidecum nu va crește. Majorările fiind posibile doar în anumite condiții.  

Anunțul a venit la scurt timp după ce actualul ministru al Muncii, Raluca Turcan, a anunțat că pensionarii vor primi mai mulți bani din 2022. „Cea mai proastă veste este că prin PNRR şi-au asumat să facă nişte modificări la sistemul de pensii. Fiind pe fonduri europene, când ţi-ai asumat obiective şi nu le atingi, pierzi toţi banii”, a mai precizat Lia Olguța Vasilescu, relatează Antena3.

Lia Olguța Vasilescu: „PNRR nu a fost supus dezbaterii”

De asemenea, primarul Craiovei a mai menționat că legea ce a fost aprobată în 2019 prevede că bugetul de pensii trebuie să fie de 11,7 % din PIB. Cu toate acestea, în PNRR scrie clar că nu trebuie să se depășească 9,4 % din PIB. „Asta înseamnă că toate pensiile vor scădea!”, susține Lia Olguța Vasilescu.

Mai mult, Vasilescu a mai spus că nu se va mai putea permite nici indexarea cu rata inflației a pensiilor prin introducerea unui „sistem de frânare”. Fostul ministru al Muncii a mai declarat că pensiile speciale vor fi simplificate, iar pensionarea anticipată modificată.

„Noua lege va modifica în mod semnificativ posibilitatea de pensionare anticipată. Acum te poți pensiona ca bărbat la 60 de ani. Cu o penalizare până la 65 de ani. Speranța de viață a unui bărbat este de 71 de ani în România”, a mai spus primarul Craiovei, relatează sursa citată.

Daniel Baciu, șeful Casei Naționale de Pensii, a precizat că mulți dintre pensionari nu vor primi niciun leu în plus după marea recalculare. De asemenea, cei mai norocoși dintre ei se vor putea bucura cu o creștere maximă de până la 250 de lei. Majoritatea primind tot aceeași pensie. Totodată, șeful Casei Naționale de Pensii a avertizat că nu va exista un procent fix de creștere la toți pensionarii.

Raluca Turcan a anunțat că până la sfârșitul anului viitor vor fi digitalizate toate dosarele de pensii din România.

Şeful Casei de Pensii, despre marea recalculare: „Vor fi creșteri și de doi lei”

Articolul precedentNicuşor Dan şi-a vaccinat copilul: „Sunt un om de ştiinţă, nu sunt antivaccinist”
Articolul următorStudiu: Câți urși se află în Munții Făgăraș?
Andrei NARIȚA
Pixul și foaia sunt nelipsite din ghiozdan. Poate și vreo 2,3 cărți. Bucătar, barman, voluntar și acum redactor. Iar lista poate continua.