Un angajat al Administraţiei Judeţene a Finanţelor Publice Sibiu este „actor” principal într-un dosar de corupție instrumentat de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu, după ce în privința sa au existat suspiciuni că încasa mai mult decât salariul lunar.
Din ce detaliază Direcția Generală Anticorupție, anchetatorii au fost sesizați încă din luna mai de către reprezentanții Finanțelor din Sibiu, infracțiunile având legătură cu luarea şi darea de mită.
Până la acest moment, anchetatorii vorbesc despre sume care ajungeau până la peste 700 de lei, bani care reprezentau „tariful” pe care îl percepea funcționarul pentru a le da contribuabililor diverse formulare sau pentru a-i îndruma.
Astăzi, ofițerii de poliție ai Direcției Generale Anticorupție, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu, cu sprijinul lucrătorilor din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Sibiu – Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice, i-au făcut o vizită celui vizat, în cadrul unei acțiuni care a presupus efectuarea a mai multe percheziţii domiciliare, dintre care una chiar la sediul AJFP Sibiu.
Iar în urma primelor cercetări, nu doar funcționarul în cauză este anchetat, ci și alte persoane, care i-ar fi remis sume de bani:
„În fapt, în perioada mai-iunie 2022, persoana în cauză, funcționar public cu funcție de execuție în cadrul Biroului Registru Contribuabili, Declarații Fiscale Persoane Fizice al Administrației Județene a Finanțelor Publice Sibiu a pretins și primit sume de bani cuprinse între 100 de lei și 720 de lei, condiţionând în prealabil îndeplinirea îndatoririle sale de serviciu privind punerea la dispoziția contribuabililor a formularelor ce se impunea a fi completate de aceștia, dar și acordarea de îndrumări în scopul completării declarațiilor de venituri, şi înregistrarea acestor declarații, activităţi pentru îndeplinirea cărora nu sunt stabilite taxe suplimentare.
Prin ordonanţa procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu, din data de 25.08.2022, s-a dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale pentru comiterea de către funcționarul public cu funcție de execuție în cadrul Biroului Registru Contribuabili, Declarații Fiscale Persoane Fizice al Administrației Județene a Finanțelor Publice Sibiu a 5 infracţiuni de luare de mită şi săvârşirea a 4 infracţiuni de dare de mită de către un număr de 4 persoane care s-au adresat Administrației Județene a Finanțelor Publice Sibiu pentru întocmirea declarațiilor fiscale și a declarațiilor de venit.
În cursul zilei a fost efectuat un număr de 5 percheziţii domiciliare, urmând ca procurorul de caz, după finalizarea audierilor aflate în curs de desfăşurare la sediul Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu, să aprecieze dacă se impune luarea de măsuri preventive în cauză”.